"Pe 28 martie vom avea o primă discuţie cu cei care vor alcătui această strategie. Sunt reprezentanţi ai industriilor, reprezentanţi ai unor mari companii, reprezentanţi ai băncilor, şefi de institute ale Academiei Române, reprezentanţi ai presei şi câteva dintre figurile emblematice din economia României. Sperăm ca până în septembrie să elaborăm o strategie concretă"
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că la sfârşitul lunii martie va începe discuţiile privind strategia de reindustrializare care ar putea fi finalizată în septembrie, având o componentă de parcuri industriale care să atragă investitori, informează Mediafax. Vosganian a spus, într-o conferinţă de presă, că parcurile industriale sunt o componentă a strategiei de reindustrializare pe care a început-o la nivel conceptual. "Pe 28 martie vom avea o primă discuţie cu cei care vor alcătui această strategie. Sunt reprezentanţi ai industriilor, reprezentanţi ai unor mari companii, reprezentanţi ai băncilor, şefi de institute ale Academiei Române, reprezentanţi ai presei şi câteva dintre figurile emblematice din economia României. Sperăm ca până în septembrie să elaborăm o strategie concretă", a spus Vosganian.
Ministrul Economiei a subliniat că o componentă o constituie parcurile industriale care au ca rol să angajeze forţa de muncă, mai ales în zonele universitare, dar şi să atragă investitori care beneficiază de anumite facilităţi ce ţin de utilităţi, de proximitatea aşezărilor urbane şi centrelor de comunicaţii. El a spus că la Suceava a fost identificat deja terenul, la Iaşi, de asemenea, a fost identificat un teren din patrimoniul Fortus SA, la Braşov un teren din patrimoniul Rulmentul, la Bucureşti există în lucru un astfel de spaţiu şi că se discută despre extinderi la Ploieşti şi la Cluj-Napoca. "Încercăm să creăm o hartă a parcurilor industriale în care sperăm că Suceava s