Observatorul Astronomic „Vega” organizează un nou eveniment destinat publicului larg. Duminică seara telescoapele vor fi scoase la Platoul „Pivnițele Mari” de la Moacșa începând cu ora 18:30, iar doritorii vor avea ocazia de a vedea cometa Pan STARRS, dar și alte obiecte cerești, cum ar fi Luna sau planeta Jupiter. Organizatorii spun că experiența va fi unică.
„Credem că este important ca Universul să fie adus mai aproape de oameni iar noi, astronomii amatori, care oricum ne petrecem mult timp cu vânarea obiectelor cerești şi observarea lor, suntem deschiși să le arătăm și altora aceste minuni. Am decis să organizăm acest eveniment pentru că această cometă a fost mult mediatizată și considerăm că sunt persoane care și-ar dori să o vadă. Presa centrală dar și cea internațională au vorbit despre faptul că PanSTARRS poate fi văzută și cu ochiul liber, ei bine, nu este așa. Duminică însă vom merge cu instrumente de observare, iar dacă vremea va ține cu noi, vom vedea cu toții cometa” – ne-a declarat unul dintre organizatori.
În caz de vreme nefavorabilă evenimentul va fi amânat pentru o dată ulterioară pe care organizatorii o vor comunica pe pagina de Facebook a evenimentului.
Observatorul Astronomic „Vega” organizează un nou eveniment destinat publicului larg. Duminică seara telescoapele vor fi scoase la Platoul „Pivnițele Mari” de la Moacșa începând cu ora 18:30, iar doritorii vor avea ocazia de a vedea cometa Pan STARRS, dar și alte obiecte cerești, cum ar fi Luna sau planeta Jupiter. Organizatorii spun că experiența va fi unică.
„Credem că este important ca Universul să fie adus mai aproape de oameni iar noi, astronomii amatori, care oricum ne petrecem mult timp cu vânarea obiectelor cerești şi observarea lor, suntem deschiși să le arătăm și altora aceste minuni. Am decis să organizăm acest eveniment pentru că această cometă a fos