Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Globalizarea NATO. Ce rol pentru Europa?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Orientarea globală a NATO din ultimii ani în contextul pivotării americane spre Asia-Pacific provoacă anxietate în rândul europenilor. În acelaşi timp, încheierea misiunii ISAF din Afganistan preconizată pentru 2014 readuce în discuţie dezbaterea cu privire la viitorul Alianţei. În acest context, apare firesc întrebarea, ce rol pentru Europa? De Iulian Toader

În ultimii ani, NATO a dezvoltat relaţii cu mai multe state din afara zonei euro-atlantice, care împart aceleaşi valori şi preocupări de securitate cu cele ale Alianţei.

Parteneriatul NATO cu ţările din zona Asia-Pacific a fost întărit luna trecută prin semnarea la Bruxelles a unui Program pentru parteneriat şi cooperare cu Australia.

Acest tip de parteneriat nu este singurul pe care America îl are în regiune. Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă fac parte din grupul statelor pe care NATO îi defineşte drept parteneri globali şi care şi-au manifestat intenţia de a coopera cu Alianţa Nord-Atlantică în domenii de interes comun.

Clifford Kiracofe, fost membru în staff-ul Comitetului Senatului american pentru Relaţii Externe, consideră că globalizarea NATO face parte din strategia administraţiei Obama pentru zona Asia-Pacific, iar Alianţa devine tot mai mult un factor-cheie pentru politica americană de pivotare spre această zonă. Totodată, există experţi care afirmă că NATO devine parte a unui sistem pe care Statele Unite îl gândeşte pentru a zăgăzui China.

NATO a fost creat de Statele Unite în 1949 ca un mecanism al politicii sale de containment în Războiul rece pentru preveni dominaţia sovietică în Europa. NATO reprezenta un instrument împotriva Uniunii Sovietice. Odată cu sfârşitul Războiului rece şi colapsul URSS părea că Alianţa şi-a pierdut la raison d'être.

Cu toate acestea, Alianţa s-a reinventat pentru a face faţă noilor provocări de securitate. NATO s-a implicat în ope

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Locale 2024. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Suntem pe baricade”

HotNews acum 36 minute
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii politice sunt „pe baricade" şi verifică dacă rezultatul la numărătoarea voturilor este cel pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 3 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 53 minute
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Viktor Orban: Europa "s-a deplasat spre dreapta şi către pace"

News.ro acum 2 ore
Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei şi liderul UE cel mai apropiat de Kremlin, a comentat, luni seara, rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, afirmând că "peisajul politic european s-a mutat spre dreapta şi spre pace". "Ne vom baza pe

Un primar din Prahova, arestat preventiv în urmă cu câteva luni sub acuzaţia că a dat contracte firmelor familiei sale, a fost reales în funcţie

HotNews acum 19 minute
Primarul comunei Bălţeşti din județul Prahova - ridicat de procurori, reţinut şi chiar arestat preventiv, anul acesta, sub acuzaţia că a acordat contracte firmelor familiei sale, banii plătiţi de Primărie ajungând, în final, tot la el - a fost reale

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 59 minute
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°