Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce înseamnă Samsung Galaxy S4 pentru lumea Android şi pentru Apple?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Samsung Galaxy S4 a fost lansat de câteva zile, dar deja a monopolizat lumea dispozitivelor mobile. Ce înseamnă Samsung Galaxy S4 pentru lumea tehnologiei, în special pentru ceilalţi jucători de pe piaţa Android şi pentru Apple? În primul rând, este o provocare.

Samsung Galaxy S4 a fost lansat la New York pe 15 martie. Galaxy S4 are un procesor cu opt nuclee Exynos 5 Octa fabricat de Samsung sau unul quad-core Snapdragon 600 de la Qualcomm, în funcţie de piaţă. Cel mai probabil în SUA va ajunge cu variantă quad-core. Memoria RAM este de 2GB şi spaţiul de stocare este de 16, 32 sau 64GB, vine şi cu slot microSD.

Ecranul de pe Samsung Galaxy S4 este de 5 inci Super AMOLED cu rezoluţie full HD. Samsung a reuşit să nu facă Galaxy S4 cu mult mai mare decât predecesorul Samsung Galaxy S3, astfel că nu va prezenta un disconfort pentru utilizatori. Camera foto est de 13 megapixeli cu una principală de 2 MP, iar bateria are 2.600 mAh. Samsung Galaxy S4 a fost dotat şi cu un pachet serios de funcţii, cum ar fi Dual Camera sau S Health pentru monitorizarea sănătăţii.

La întrebarea „Cât de bun este Samsung Galaxy S4?“ s-au găsit câteva răspunsuri, dar situaţia e mai clară pentru „Ce înseamnă Samsung Galaxy S4 pentru Android şi Apple?“.

Tupeul contează

Samsung Galaxy S4 arată că e bine să ai tupeu pe această piaţă şi să te iei de lider. Samsung face acest lucru încă de când a lansat Galaxy S şi mai accentuat de la Galaxy S2 şi strategia a dat roade. I-a ironizat pe americani în videoclipuri, a mai şi copiat, motiv pentru care are de plătit milioane de dolari, dar a şi reuşit să-şi depăşească rivalul fără să adopte o atitudine umilă.

Samsung Galaxy S4 are câteva funcţii inspirate de la rivali, cum ar fi de la LG de la care a preluat Dual Camera - un mod care îţi permite să filmezi cu ambele camere - sau S Voice pentru control vocal inspirat de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ SUA și China au ajuns luni la un acord pentru reducerea taxelor vamale / Ce înseamnă armistițiul dintre cele două mari puteri economice

HotNews acum o ora
Anunțul oficial suspendă cel puțin temporar un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, scriu Reuters și Financial Times. Statele Unite și China au declarat luni că au ajuns la un acord privind reducerea taxelor vamale recipr

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 3 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver: Indică dispreţul nedisimulat faţă de interesul naţional al României şi drepturile românilor / Este o dovadă de servilism şi slăbiciune / Simion îi cere demisia

News.ro acum 58 minute
Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile candidatului AUR la Preşedinţie George Simion, care a mulţumit Statelor Unite pentru neincluderea României în Visa Waiver, afirmând că aceasta indică indică dispreţul nedisimulat faţă de inter

A2: Restricții de circulație timp de opt ore în zona Fetești

Mediafax acum 54 minute
„CNAIR anunţă conducătorii auto cu privire la instituirea restricţiei de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona Agenției de Încasare Fetești pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului în numerar) marți, 13

George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: S-a transformat în agent electoral al sistemului!

News.ro acum 58 minute
Candidatul AUR la Preşedinâie George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: ”S-a transformat în agent electoral al sis

Promisiunea glo prinde rădăcini cu fiecare copac plantat! Peste 23.000 de copaci plantați în județele Buzău și Călărași, în cadrul campaniei „Reciclăm & Plantăm Împreună!”

HotNews acum 43 minute
Pentru a patra oară de la începutul campaniei „Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „Reciclăm & Plantăm Împreun

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Scrisoarea celor 7 ambasadori americani în România: „Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: Putin sau America. Dumnezeu să binecuvânteze România!”

HotNews acum o ora
Într-un apel fără precedent, 7 ambasadori ai SUA, numiți de președinți democrați și republicani, inclusiv de către Donald Trump, au publicat o scrisoare pentru „prietenii noștri români”, atrăgând atenția asupra pericolului ca de pe 18 mai România să

Infecții nosocomiale la Spitalul din Târgu-Jiu. DSP Gorj a emis aviz de suspendare a activității

Mediafax acum o ora
„Medicii epidemiologi din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) au efectuat în data de 09.05.2025 instruiri ale personalului prezent la aceea dată și oră la serviciu, instruiri privind igiena mâinilor, r

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum 2 ore
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Vremea

București
acum

11°
lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

12°
lun.

6°/18°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°