Cupa României la box, competiţie găzduită de municipiul Bacău de marţi până sâmbătă, a fost dominată de sportivii locali, antrenaţi de Relu Auraş. Dintre cei 20 de finalişti, nu mai puţin de nouă au provenit de la SCM Bacău, şase dintre ei câştigând locul întâi.
Gala finală a avut toate ingredientele unui spectacol de calitate, inclusiv prezenţa în ring a trei campioni mondiali. Francisc Vaştag, Leonard Doroftei şi Marian Simon au urcat în ”careul magic”, însă numai pentru a fi premiaţi de fostul lor antrenor de lot, Relu Auraş.
Brăila ridică din nou capul
Dintre meciurile galei, cel mai disputat a fost cel de la 64 de kilograme, dintre brăileanul Marian Piţa şi ”veteranul” Adrian Alexandru. După trei reprize în care s-au schimbat multe lovituri şi în care echilibrul a plutut deasupra ringului, tânărul Piţa (19 ani) a fost declarat învingător, la ”frunze” cum sunt numite în box loviturile totale. La final, computerul arătase scor egal, 13-13.
Două victorii cu evoluţii apreciate de spectatori au fost cele de la semimuscă (49 kg), respectiv semiuşoară (60 kg). În prima, reşiţeanul Ovidiu Berceanu, sportiv antrenat de Francisc Vaştag şi de Adrian Mărcuţ, l-a depăşit la puncte pe Emis Enver (Farul). În cea de a doua, băcăuanul Alexandru Cuciureanul-a depăşit pe ploieşteanul Gheorghe Jugan. Acesta din urmă, un puşti de numai 18 ani, are meritul de a-i fi făcut faţă unui sportiv din lotul naţional.
Finala aşteptată nu s-a disputat
Finala de la semimijlocie (69 kg) ar fi trebuit să aducă faţă în faţă doi boxeri valoroşi, care au fost protagoniştii, în urmă cu doi ani, ai unui meci de poveste. În 2011, la naţionalele de seniori, disputate tot în Bacău, Orlando Chirvase (Bacău) şi Georgian Popescu (Ploieşti) s-au întâlnit în sferturi, arbitrii acordându-i decizia primului. Antrenorii prahoveni su făcut scandal, iar contestaţia lor ofi