Fostul preşedinte al clubului Dinamo Bucureşti şi al clubului Politehnica Iaşi Vasile Ianul se află internat în stare critică la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspectat că ar avea gripă AH1N1, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vasile Ianul, în vârstă de 68 de ani, a fost tratat în ultimele săptămâni în două spitale ieşene, iar de câteva zile a fost adus la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu.
Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase susţin că Ianul prezintă simptomele gripei AH1N1, rezultatele analizelor urmând a fi cunoscute peste câteva zile.
Vasile Ianul este internat în Secţia de Terapie Intensivă a spitalului, în stare critică, fiind intubat.
Rudele fostului sportiv susţin că acesta a fost diagnosticat iniţial cu viroză respiratorie, dar că, pe fondul altor boli de care suferă, au apărut complicaţii. Vasile Ianul a făcut atac cerebral, apoi a intrat în stop cardio-respirator, fiind tratat la Spitalul de Neurochirurgie, respectiv Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Iaşi.
Ulterior, pacientul a fost transferat la spitalul de Boli Infecţioase, unde se află şi în prezent.
"A ajuns la noi în stare critică. Rezultatul analizelor va fi cunoscut în câteva zile. Există suspiciunea de gripă AH1N1", a declarat, sâmbătă, presei medicul Carmen Dorobăţ, managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Vasile Ianul a jucat între anii 1966 şi 1974 la Politehnica Iaşi, iar în perioada 1981-1985 a fost preşedinte al clubului de fotbal din municipiu. Ulterior, timp de nouă ani, el a condus gruparea Dinamo Bucureşti.
În ultimele zile, numărul cazurilor de gripă AH1N1 a crescut la Iaşi.
Două persoane din Iaşi, o femeie de 54 de ani, şi un bărbat de 35 de ani, diagnosticaţi cu gripă AH1N1, sunt internaţi în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu, cei doi pacienţi respirând cu