De ani buni, se dă iama prin avuţiile ţării; prin toate bunurile ei materiale şi culturale. Se fură pădurile, şinele de cale ferată, cablurile telefonice, clopotele şi statuile din bronz. S-a furat Industria. S-a furat Agricultura. Se fură identitatea şi patrimoniul cultural al României şi, parcă, chiar şi dreptul a pedepsi orice delict. A fost furat şi ţăranul; "omul absolut", cum îl numea Petre Ţuţea. I s-a luat dreptul de a trăi, de a munci, de a exista pe ţarina lui. A fost pus pe fugă; izgonit în lume. A fost dezvrednicit - i s-a interzis capacitatea de a fi merituos, la el acasă. E firesc să ne întrebăm cine şi de ce închide ochii în faţa atâtor categorii de furturi şi a diversităţii infracţiunilor comise. Sfidându-se legile juridice şi preceptele morale. Lăsată să-şi facă de cap, indiferent de identitatea nelegiuitului, de la pungaş de rând la om politic sau important om în stat, hoţia prinde lesne teren devenind "emblema" unei ţări. Oriunde în lume. Se pare că, la noi, chiar asta este tendinţa. Nu ne-ar mira să vedem, într-o bună zi, un panou uriaş cu sloganul "Pe aici, se fură ! Pentru că aşa vrem noi". Adică ei, cei care îşi iau drept aliat proverbul "Un hoţ crede că toate lumea fură". Ei bine, nu fură toată lumea, ci anumiţi indivizi, certaţi cu lumea şi cu Dumnezeu, aflaţi sub protecţia altor indivizi de aceeaşi teapă cu ei. Altă explicaţie nu există. Deocamdată. Oamenii cinstiţi, cei care nu au această meteahnă, încearcă să găsească o explicaţie a "fenomenului": tentaţia de a fura este proporţională cu scăderea puterii de cumpărare, cu pierderea oricăror mijloace de trai". E fals. În general, românii, oricât de săraci ar fi, îşi găsesc de lucru oriunde. Fie şi ca zilieri. Dar când sărăcia îţi strigă la poartă ?! Aici orice raţiune se blochează; cuvintele refuză se fie prinse într-o frază. Devin inoperante. Te părăseşte şi lucidiatea, singura care îţ