Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu victime pe pasarela Nicolina

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Imprudenţa unui şofer care circula sâmbătă pe pasarela Nicolina a băgat în spital două persoane.

Potrivit oamenilor legii, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Vaslui, care se afla la volanul unui VW Golf, ar fi încercat să întoarcă autoturismul chiar pe pasarelă, moment în care un autoturism VW Passat, care circula regulamentar în spatele său, l-a acroşat. În urma ciocnirii dintre cele două autoturisme, un bărbat, care a suferit un traumatism craniofacial, şi o femeie au fost internaţi la Spitalul de Neurochirurgie.

O a treia persoană implicată în accident, respectiv un tânăr în vârstă de 17 ani, a refuzat internarea.

Potrivit medicilor, pacienţii sunt în afara oricărui pericol. Oamenii legii au deschis în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Imprudenţa unui şofer care circula sâmbătă pe pasarela Nicolina a băgat în spital două persoane.

Potrivit oamenilor legii, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Vaslui, care se afla la volanul unui VW Golf, ar fi încercat să întoarcă autoturismul chiar pe pasarelă, moment în care un autoturism VW Passat, care circula regulamentar în spatele său, l-a acroşat. În urma ciocnirii dintre cele două autoturisme, un bărbat, care a suferit un traumatism craniofacial, şi o femeie au fost internaţi la Spitalul de Neurochirurgie.

O a treia persoană implicată în accident, respectiv un tânăr în vârstă de 17 ani, a refuzat internarea.

Potrivit medicilor, pacienţii sunt în afara oricărui pericol. Oamenii legii au deschis în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de pacienți evacuați din cauza unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani

HotNews acum 17 minute
Un incendiu a avut loc într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Pașcani, miercuri după-amiază, astfel că au fost evacuați 62 de pacienți, iar 17 angajați s-au autoevacuat, transmite News.ro. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a preci

Ilie Bolojan a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale

Gandul acum 17 minute
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, în funcția de reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în

PSD: Există suspiciuni rezonabile că pentru finanţarea campaniei lui Nicuşor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale

Gandul acum 56 minute
Partidul Social Democrat atenționează, miercuri, că refuzul repetat al lui Nicuşor Dan de a prezenta identitatea finanţatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezo

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum 51 minute
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

BREAKING Preotul Ciprian Mega a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română. El e acuzat că e calul troian al Rusiei în BOR și a fost reținut de procurori pentru că și-ar fi incendiat mașina

G4Media acum o ora
Preotul Ciprian Mega a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română printr-o decizie a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, potrivit unui comunicat. Mega, care a regizat și un film cu mesaj profund anti-occidental, e acuzat că e calul troian al Rusi

Evoluţie favorabilă a stării lui Mihai Leu, care este internat la spitalul Fundeni

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Supraveghere aeriană și sute de radare în minivacanța de 1 Mai

Adevarul acum o ora
Aproximativ 26.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi de serviciu în fiecare zi pe parcursul minivacanței de 1 Mai. Duminică, în ziua alegerilor, numărul va fi suplimentat la 43.000.

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/23°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°