Pedeliştii maramureşeni s-au întâlnit pentru a doua oară în ultima lună cu unul dintre candidaţii la şefia PDL, Vasile Blaga. În sala de conferinţe Millenium căldura a fost una insuportabilă, Ştefan Pop fiind nevoit să iasă din sală şi să trimită pe cineva să le spună celor de la Millenium să dea căldura mai încet, că se sufocă lumea.
În rest, aceleaşi speechuri despre cât de bun este Vasile Blaga şi nu Elena Udrea sau Monica Macovei, toţi invitaţii (printre care Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan sau Raluca Turcan) răspunzând la întrebarea “De ce Vasile Blaga?”. Răspunsurile au variat de la caz la caz, votul final urmând a se da peste o săptămână, mai exact în data de 23 martie.
“ Delegaţia Maramureşului pentru data de 23 martie va fi una de 108 membri, aşa cum a stabilit comisia naţională şi indiferent de vreme, dacă va mai ninge sau nu, Maramureşul va fi prezent la Convenţia Naţională, una din cele mai importante din ultimii 22 de ani”, a declarat Mircea Man, preşedintele PDL Maramureş.
Nu au lipsit atacurile la adresa celor de la Putere, unul dintre cei vizaţi fiind Radu Stroe.
“Radu Stroe habar nu are. Nu ştie cu ce se mănâncă nici Internele, nici Schengenul. Care parcă vorbea în baie cu nevasta sa. Zice Germania a pierdut o bună ocazie să tacă. Au cam dat-o apoi în bălării. Au văzut că se cam revolt poporul. Apoi au dat-o-n spate. Ca să vedeţi câtă minte!”, a declarat Vasile Blaga la Baia Mare.
În rest, gura lumii vorbeşte că Mircea Man ar fi promis lui Vasile Blaga că organizaţia Maramureş îl susţine, însă, zice-se, acelaşi lucru i l-ar fi promis şi Elenei Udrea.