Nu ca să le fac în ciudă celor de la Antena 3 anunţ că sunt un mare admirator al lui Ion Cristoiu.
L-am cunoscut în 1990 la „Zig-zag”. Eu, un adolescent care propuneam articole contontente, de genul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC): la studioul foto funcţionarul X vorbeşte urât, în altă parte o doamnă îşi bate joc de sufletul nostru, al democraţilor. De aia am murit noi la Revoluţie? Maestrul Cristoiu m-a privit calm, îngăduitor. Chiar şi-a răpit din timpul său de redactor şef ca să-mi explice cum stă treaba cu presa. După întâlnirea cu mine, care evident, l-a marcat într-un sens negativ a inventat (oare cine îşi mai aduce aminte?) Școala de presă Zig-Zag.
Drumurile ni s-au despărţit. M-am angajat la “Dreptatea” şi am învăţat încet, încet ceea ce este jurnalismul, evident în paralel cu şcoala. Sunt onest în ceea ce spun şi nu voi uita gestul din 1990. Mai ales că niciodată nu am lucrat sub ordinea domniei sale. Deci nu îi sunt dator în niciun fel. Nu m-a protejat, nu m-a angajat, n-am avut vreun statut privilegiat!
În 23 de ani de presă nu mi-am permis, deşi poate aveam controverse, să scriu un rând împotriva lui Ion Cristoiu. Da, e sucit! Nu este liniar, predictibil, şi de aici poate şi ţăcăneala lui frumoasă. E un om de conştiinţă, care a învăţat să se raporteze la istorie, la veşnicie. Oare contează că te înjură câţiva viermi anonimi? Deloc! Ăsta e rolul epigonilor…
La „Evenimentul Zilei” am ajuns în 1997, exact după ce a plecat Ion Cristoiu. Şef era Cornel Nistorescu, care m-a transferat de la “Tinerama” unde eram şef de secţie. “Moşule, facem treabă..”. Nea Cornel, şi nu e un secret pentru nimeni, îl ura şi îl urăşte de moarte pe Ion Cristoiu. N-am înţeles sau m-am făcut că nu înţeleg de ce să ne răfuim cu Ion Cristoiu. Cel puţin eu nu am scris niciun rând, iar colecţia ziarului mi-e martoră.
Ar fi impardonabil să mă leg d
