Domnul Ionescu are un salariu brut de 3.000 de lei şi, în principiu, este mulţumit pentru că suma este cu peste 40% mai mare decât medie naţională, de numai 2.100 de lei.
Înainte însă de a-şi putea cheltui leafa, el ştie că trebuie să dea nişte bani la stat, pentru pensie, sănătate şi şomaj. Din cei 3.000 de lei, contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale, al asigurărilor sociale de sănătate şi al Fondului de Şomaj reprezintă circa 500 de lei. Rămâne deci cu 2.500 de lei, dar, această sumă se impozitează, conform legii, cu 16%.
După ce i se reţin diferitele contribuţii şi impozite, Ionescu - un nume generic pentru oricare dintre milioanele de români salariaţi - se întoarce acasă cu 2.100 de lei. Locuind într-un apartament cu două camere şi circa 50 de metri pătraţi, situat în zona B din Capitală, contribuabilul ştie că va trebui să achite un impozit de circa 120 de lei aşa că, fiind precaut, pune deoparte lunar câte zece lei. Pentru maşina din parcare, un Logan cu o capacitate cilindrică de 1.600 mai pune deoparte încă 5 lei pentru că impozitul îi vine cam 64 de lei pe an.
De-abia apoi îşi poate calcula şi organiza restul cheltuielilor. După ce îşi face cumpăraturile şi plinul la maşină, Ionescu îşi plăteşte întreţinerea, curentul, cablul şi factura la internet. Constată cu această ocazie că din sumele achitate, 24% se duc tot la stat, sub formă de TVA.
Practic, din salariul său de 3.000 de lei, aproape jumătate, respectiv 1.420 de lei ajung într-o formă sau alta în vistieria statului, fie că este vorba despre contribuţii la pensie, sănătate şi somaj, fie că este vorba despre taxe, TVA sau impozite, potrivit calculelor gândul.
Analiştii avertizează că în ciuda nivelului foarte ridicat al taxelor şi impozitelor din România, orice relaxare fiscală ar putea stârni "o revoluţie" deoarece scăderea încasărilor ar însemna mai puţini ba
