Cel puţin trei comune bistriţene au o pagină de facebook. Îmbucurător este faptul că administratorii paginii de facebook, care sunt fie autorităţile locale fie locuitorii, se folosesc de acest spaţiu virtual pentru a face cunoscute tradiţiile locului.
Printre localităţile bistriţene din mediul rural care se fac vizibile şi în mediul virtual se numără Prundu Bârgăului, Maieru, una dintre cele mai mari comune din România sau Mocod.
Dacă administratorii localităţilor Prundu Bârgăului şi Mocod şi-au propus să promoveze tradiţiile indiferent de timpuri, pagina ”Maieru ca altădată” ne surprinde cu o zestre fotografică ce ne lasă fără cuvinte.
Obiceiuri de nuntă, tradiţii locale sau activităţi de zi cu zi au fost imortalizate acum zeci de ani şi sunt redescoperite în 2013, culmea cu ajutorul celor mai moderne mijloace care în mod normal sunt acuzate că omoară elementele satului tradiţional românesc.
Primul care şi-a făcut încet, încet loc în spaţiul virtual a fost satul Mocod din comuna Nimigea. Administratorul paginii de Facebook a început cu un blog, unde intenţiona să facă cunoscută istoria locală, la care să adauge impresii personale, mai ales că provine dintr-o familie profund tradiţională de cojocari, unde tainele meşteşugului s-au transmis din generaţie în generaţie.
Mai întâi am făcut blogul, intenţia era să scriu o mică istorie a satului şi diferite impresii . Lipseau însă documentele, aşa că m-am orientat spre imagini şi aşa a luat naştere profilul de facebook. În plus, facebook este mult mai popular şi tinerii apreciază mai mult acest profil. Mai întâi am pus fotografii din arhiva personală, a bunicilor, apoi de la vecini şi încet, încet de la toţi care s-au oferit, povestea în 2011, la puţin timp de la începerea demersului Silvia Teletin, administratorul paginii de facebook.
Ce a mânat