News Elena Udrea este convinsă că va câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte al Partidului Democrat Liberal chiar dacă multe organizaţii şi-au anunţat susţinerea pentru Vasile Blaga. Mai mult, ea se bazează pe sprijinul preşedintelui Traian Băsescu care încă are un cuvânt greu de spus în PDL.
„Fiecare este liber să susţină pe cine doreşte şi să-şi exprime susţinerea fie public, fie în cabina de vot. Foarte mulţi oameni refuză să-şi afirme public susţinerea din teama de consecinţe ulterioare. Cei care vor veni la vot, vor vota aşa cum cred ei de cuviinţă. Aici la Botoşani, nimeni nu a încercat să impună un punct de vedere. Cei din sală vor vota în funcţie de credibilitatea pe care o avem fiecare dintre candidaţi şi de cum cred ei că trebuie să fie viitorul partidului. Sunt convinsă că în judeţele unde preşedinţii de organizaţii au semnat pe moţiunea domnului Vasile Blaga, mare parte din delegaţii care vin la Bucureşti vor vota cu Elena Udrea”, a declarat Elena Udrea.
Mizează pe sprijinul lui Traian Băsescu
Elena Udrea beneficiază de sprijinul preşedintelui Traian Băsescu cel care a avut până acum un cuvânt greu de spus la alegerile care au avut loc în PDL, în ultimii opt ani. De fiecare dată, candidatul susţinut de Traian Băsescu a câştigat alegerile iar de acest lucru vrea să profite şi Elena Udrea.
„Pentru partid, ceea ce spune şi viziunea domnului preşedinte Băsescu sunt importante. Avem un parteneriat cu Traian Băsescu care durează de foarte mulţi ani. Sunt zece ani de succese împreună şi lucrul acesta nu se poate şterge. Domnul preşedinte şi-a exprimat un punct de vedere. Nu e prima dată când susţine contracandidatul lui Vasile Blaga. Acest lucru arată felul în care preşedintele vede viitorul acestui partid de centru-dreapta. Nu îl vede legat de preşedinţia lui Vasile Blaga”, a spus Elena Udrea care a adăugat:
„Est