Această duminică este ultima care ne pregăteşte pentru nevoinţa postului, numită a izgonirii lui Adam şi a Evei din rai. Ni se aminteşte de izgonirea lui Adam din rai, pentru ca să ne arate nouă cât de rea este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări are păcatul lăcomiei.

Motivul pentru care duminica de azi poartă titlul Duminica lzgonirii lui Adam din Rai poate fi şi acela că drumul nostru spre Învierea Domnului este drumul pocăinţei, ca şi pentru Protopărinţii noştri Adam şi Eva, pocăinţă care ne umple de bucurie.

Postul nostru nu este tristeţe, pentru că aduce bucuria duhovnicească. Omul, când posteşte cu adevărat, nu se gândeşte la ce nu mănâncă, nu se gândeşte la câte săptămâni de post ne stau înainte, nu se gândeşte la câte metanii, câte cărţi sau la câte slujbe merge, ci este bucuros că se întraripează interior de bucuriile tainice, sfinte, dumnezeieşti ale postului.

Postul este de origine şi instituire divină, fiind practicat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, Însuşi Mântuitorul Hristos practicân-du-l şi recomandându-l urmaşilor Săi. Postul are un înalt sens religios. El este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfă benevolă din partea creştinului, o renunţare de bunăvoie la ceea ce nu ne-a fost oprit, din dragoste şi pentru cinstirea lui Dumnezeu, în scopul propriei noastre desăvârşiri morale. El este un exerciţiu de înfrânare a poftelor şi a patimilor, un mijloc de întărire a voinţei şi de practicare a virtuţii, o formă a pocăinţei şi un mijloc de descătuşare de tot ceea ce este potrivnic mântuirii noastre.

Astăzi se lasă sec de brânză, iar de mâine începe Sfântul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămâni. Primele şase săptămâni formează postul propriu-zis, numit şi al Păresi-milor, iar ultima săptămână, a Patimilor, de la Florii până la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi