Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine îl bate pe Sagan în Milano-Sanremo?

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 16 martie 2013 ·

200 de rutieri se lansează mâine în cursa pentru victorie într-una dintre cele mai ”bătrâne” curse clasice din lume, Milano-Sanremo, aflată la cea de-a 106-a ediţie. Favorit la victorie este slovacul Peter Sagan (Cannondale), însă pe urmele sale vor sta rutieri cu experienţă precum Gilbert, Cancellara sau Nibali.

Lui Cancellara nu îi e frică de slovac

298 de kilometri duri îi aşteaptă mâine pe cei 200 de rutieri care s-au înscris la startul ”Classicissimei”. O cursă care îmbină serii lungi de kilometri pe teren plat cu căţărări scurte, dar abrupte, plasate strategic în puncte cheie ale traseului, precum Poggio sau Cipressa. Milano-Sanremo oferă, astfel, şanse egale atât sprinterilor (Cavendish a câştigat în 2009, Cipollini în 2002, Petacchi în 2005), dar şi puncheurilor (Pozzato s-a impus în 2006, Bettini în 2003).

Nu e de mirare astfel că favorit în această ediţie este slovacul Peter Sagan (foto, Cannondale). Singurul argument împotriva slovacului este distanţa lungă, care ar putea să îl extenueze din cauza lipsei de experienţă. În rest, Sagan îmbină atât calităţile unui sprinter, cât şi pe cele ale unui puncheur. Fapt care l-a făcut pe Mark Cavendish să spună că Sagan ”nu are cum să piardă Milano-Sanremo în acest an”. Nu de aceeaşi părere este şi Fabian Cancellara, care consideră că el este principalul favorit la victorie: ”Anul trecut am greşit că nu am atacat şi i-am lăsat pe Gerrans şi Nibali să rămână cu mine după Poggio. Acum nu voi mai face aceeaşi greşeală. Normal că nu mi-e frică de Sagan”. Cursa va fi transmisă duminică, de la ora 17:15, pe Eurosport.

Favoriţi în Milano-Sanremo:

5*: Peter Sagan (Cannondale): Slovacul de 22 de ani este uriaş favorit în acest an, după ce a dominat competiţiile care au avut un profil similar cu ”La Classicissima”. Sagan are deja cinci victorii în acest sezon (două etape în Turul Oman

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 18 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 56 minute
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°