Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China. 330 de MILIOANE de avorturi în 40 de ani

Publicat in Antena 3, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Aproape 330 de milioane de avorturi au fost efectuate în China în perioada 1971-2010, potrivit unor date publicate de Ministerul chinez al Sănătăţii, în contextul în care politica de limitare a numărului de naşteri apare tot mai frecvent în discuţii publice, relatează AFP.

Ministerul a furnizat în ianuarie statistici detaliate cu privire la sterilizare şi avorturi, după care a anunţat că fuzionează cu Comisia Naţională chineză pentru Populaţie şi Planificare Familială, săptămâna trecută.

Anumiţi observatori au interpretat această reorganizare ca pe un semnal în vederea pregătirii unei flexibilizări a măsurilor de limitare a naşterilor ce vizează cuplurile chineze, însă oficiali de rang înalt au afirmat contrariul săptămâna aceasta.

"Planificarea familială va fi consolidată şi nu slăbită", a declarat Wang Feng, un adjunct al şefului Biroului pentru reformarea sectorului public, citat de agenţia China Nouă.

"În urma reformei, China îşi va continua politica de planificare familială", a declarat, de asemenea, secretarul general al Guvernului, Ma Kai.

Limitarea naşterilor şi politica privind naşterea unui singur copil la oraş, măsuri introduse la începutul anilor '80, au permis, potrivit Beijingului, evitarea unui număr suplimentar de aproximativ 400 de milioane de naşteri, în cea mai populată ţară din lume, care număra 1,354 miliarde de locuitori la sfârşitul anului trecut.

Însă avorturile au contribuit la eliminarea selectivă a unor embioni şi feţi de sex feminin, creând un deficit de câteva zeci de milioane de femei în rândul populaţiei chineze.

Un număr mare de avorturi s-a înregistrat în perioada 1982-1992 - peste zece milioane pe an -, iar recorduri în acest sens, de peste 14 milioane de avorturi, s-au atins în 1983 şi 1991, precizează Ministerul Sănătăţii.

Limitarea naşt

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 5 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 20 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°