Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Duşa: Parteneriatul dintre România şi SUA privind scutul antirachetă merge înainte

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Parteneriatul între România şi Statele Unite ale Americii privind scutul antirachetă de la Deveselu merge înainte, a declarat, sâmbătă pentru AGERPRES ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

''Nu ştiu de unde s-a înţeles, am văzut unele dezbateri în presă, că programul şi parteneriatul între România şi Statele Unite privind Deveselu vor suferi modificări. Parteneriatul nostru pe programul scutului antirachetă merge în continuare'', a punctat ministrul.

Duşa a subliniat că atunci când un stat membru NATO îşi schimbă unele opţiuni sau strategii, consultă întotdeauna partenerii, lucru făcut de către Pentagon, vineri.

Totodată el a arătat că secretarul de stat al Apărării, Chuck Hagel, a făcut precizări, vineri, referitoare la regândirea strategiei SUA în domeniul scutului antirachetă având în vedere situaţia creată în Coreea şi amplasarea pe coastele Americii a unui număr mai mare de interceptori.

''De asemenea, a făcut precizarea (n.r. Chuck Hagel) că programul în Europa şi mai ales programul legat de România şi Polonia va continua conform planificării iniţiale şi că elementele scutului antirachetă vor deveni operaţionale, aşa cum s-a stabilit de fapt în documentele de parteneriat pe care le avem cu Statele Unite - încep anul acesta şi se finalizează în anul 2015, faza a doua. Şi sigur, legat de Polonia, faza a treia, ei sunt într-o altă etapă de amplasare a interceptorilor, cu finalizare şi devenind operaţional în anul 2018'', a adăugat Duşa.

Citește și:

Associated Press: SUA renunţă la o parte esenţială a scutului său antirachetă din Europa

Parteneriatul între România şi Statele Unite ale Americii privind scutul antirachetă de la Deveselu merge înainte, a declarat, sâmbătă pentru AGERPRES ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

''Nu ştiu de unde s-a înţeles, am văzut unele dezba

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 17 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 45 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 28 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°