Postul Sfintelor Paşti. Luni 18 martie, începe Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 5 mai.
Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, anul acesta, este de luni, 18 martie, până sâmbătă, 4 mai, inclusiv. Mai multe informaţii despre istoricul şi semnificaţiile Postului Mare în Biserica Ortodoxă aflăm de la Părintele Prof. Dr. Ene Branişte din lucrarea Liturgica Generală apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1993:
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) 42, de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαραϗοτή), transmite Basilica.ro.
În general, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca o instituţie de origine apostolică. Dar în primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan-driei ş.a., unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până l