Aproape 40 de angajaţi ai Hidroserv Slatina au pichetat, vineri, Prefectura Olt, încercând să tragă un semnal de alarmă cu privire la incertitudinile din instituţie. Oamenii spun că pot rămâne fără locuri de muncă din cauza nerespectării programului de mentenanţă de către administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Angajaţii Hidroserv Slatina care, vineri, au pichetat Prefectura Olt spun că, în maximum şase luni, instituţia la care lucrează ar putea intra în faliment. Ei au acuzat administratorul judiciar al Hidroelectrica de faptul că nu mai respectă programul de mentenanţă şi se tem pentru pierderea celor 140 de locuri de muncă.
„Pichetarea Prefecturii de astăzi are ca scop avertizarea instituţiilor statului că există pericolul ca Hidroservurile, inclusiv Hidroserv Slatina, să intre în faliment din cauza măsurilor de austeritate ale Hidroelectrica, mai bine spus de administratorul judiciar. Hidroserv Slatina chiar este printre primele locuri în programul de disponibilizări. Odată cu intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, administratorul judiciar nu a mai respectat programul de mentenanţă pe care îl avem cu această companie până în 2014. În acest program intrau şi lucrările de LN 3, LN 4, lucrări care vor fi scoase la licitaţie. Am făcut parte din Hidroelectrica şi am fost separaţi cu scopul de a face serviciile şi mentenanţa Hidroelectrica. Avem oameni specializaţi pentru reparaţii LN 1, LN 2, LN3, LN 4, lucrări de retehnologizări, lucrări speciale. În situaţia de faţă, suntem forţaţi să intrăm pe licitaţii, pe lucrări civile, existând riscul foarte mare să ne pierdem specialiştii”, a declarat Viorel Comăneanu, preşedintele Sindicatului Liber Hidroserv Slatina.
Buget înjumătăţit pentru Hidroservuri
Viorel Comăneanu a mai arătat că Hidroelectrica a alocat pentru cheltuielile de mentenanţă pentru 2013 un buget de 98 de milio