Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaya con Dios, ultimul concert în România

Publicat in Romania Libera, duminică 17 martie 2013 ·

Dani Klein şi colegii ei din trupa Vaya con Dios şi-au luat sâmbătă seara adio de la români, după ce au susţinut trei concerte în ţara noastră, în cadrul turneului Farewell Tour, scrie agerpres.ro.

Întâmpinată cu aplauze generoase artista a salutat publicul prezent la Sala Palatului în limbile franceză şi engleză şi a început spectacolul cu melodia "One Silver Dollar".

Dani Klein a mulţumit publicului pentru felul în care a fost primită de fiecare dată declarând că în România a simţit "cea mai multă afecţiune".

"Am avut un public minunat peste tot în lume, dar locul unde am simţit cea mai multă afecţiune este România. Din sufletul meu vă mulţumesc pentru asta şi vă transmit toată dragostea mea", a spus artista fiind imediat răsplătită cu ropote de aplauze.

Dani Klein (voce), Maria Lekranty şi Nouri Sahli (backing vocals), Tim De Jonghe (trompetă, percuţii), Red Gjeci (vioară), William Lecompte (pian, clape), Francis Perrez (chitară), Salvatore La Rocca (bas) şi Han Wouters (tobe) au continuat show-ul cu "Time Flies", "Johnny", "Lulu's Song", "Quand Elle Rit Aux Eclats", "Heading For a Fall", "What's a Woman", "Don't Cry For Louie", "Just a Friend".

Hitul "Johnny" a avut pe lângă o introducere specială şi o provocare lansată de artistă.

"Următorul cântec, pe care îl voi cânta în franceză mi s-a spus că la origine este românesc. Cineva mi-a dat un CD cu un cântăreţ român. I-am uitat numele fiindcă nu pot să vorbesc limba română. Este prea dificil pentru mine. Dar haideţi să vedem dacă voi cunoaşteţi melodia", a spus solista cântând melodia care avea la bază acorduri din "Sanie cu zurgălăi".

Hit-ul trupei, "Puerto Rico", a ridicat publicul la dans. Însoţiţi de aplauzele ritmate ale spectatorilor prezenţi belgienii au continuat seara cu alte piese aşteptate de public - "Pack Your Memories", "Night Owls", "Don't Break My Heart", "

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 40 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°