Pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Paştelui începe de la Moşii de iarnă, săptămâna care urmează acestei sărbători fiind numită în popor Săptămâna Albă, a Nebunilor sau a Brânzei, pentru că nu se consumă came, însă sunt permise alimente ca ouă, lapte, produse obţinute din lapte, dar şi peşte. În acest interval, în unele regiuni, nu se fac nunţi sau alte petreceri cu muzică. Lăsatul secului de brânză se sărbătoreşte în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, zi în care tradiţia păstrează anumite acte rituale, specifice unui început de An Agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară. De Lăsata Secului se petrece, se bea, iar în unele sate, încă se mai ard păpuşi de paie pentru a alunga spiritele malefice ale iernii. După Lăsata secului, pe toată perioada postului, este interzis să se consume preparate de origine animală. În tradiția satelor, fiecare zi din prima săptămână a postului avea o semnificație aparte. Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată. Femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor în care a fost gătită mâncare de dulce, pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Ziua era consacrată preparării borşului, aliment nelipsit din Postul Paștelui. În Bucovina, Moldova şi Transilvania prepararea borșului era un ritual traditional, presărat cu descântece, gesturi şi formule magice. Marţea din prima săptămână a Postului Mare era numită şi Marţea strâmbă sau Spolocania. Femeile se întâlneau pentru a se „clăti” cu ţuică. Ele beau rachiu fiert cu piper și mâncau doar pâine nedospită. Se procura „piatră vânătă”, pentru stropirea viţei de vie împotriva manei, se strângea zăpada netopită, pentru a se face apa folosită în rituri magice de înfrumuseţare sau pentru a se stropi ritual podelele când se măturau. Miercurea strâmbă era o sărbătoare ţinută mai ales în Oltenia, pentru sănătatea oamenilor. În Joia Furnicilor, femeile aduceau ofra