Un individ rămas deocamdată neidentificat a comis joi seara primul jaf din Gorj în care o angajată de la o agenţie Loto este ameninţată cu un cuţit pentru a scoate banii din încasări. Femeia a fost încuiată în wc-ul pe care îl avea la dispoziţie în unitate şi acolo a rămas minute bune, apăsând butonul de panică după ce atacatorul era deja plecat de la faţa locului.
Cu puţin timp înainte de a începe meciul dintre Chelsea Londra şi Steaua Bucureşti o femeie a sunat la 112 şi a anunţat că cineva tocmai a intrat peste ea şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-a luat banii din încasări. Chiar dacă, teoretic, toată lumea dorea să vadă partida de fotbal, la faţa locului au sosit imediat anchetatorii. Elena Rusu, victima acestei întâmplări, le-a povestit oamenilor legii ce s-a întâmplat. „Se termina programul de lucru şi vroiam să încui uşile. Am intrat în spate, pusesem banii deoparte, erau asiguraţi, iar peste mine a intrat un bărbat înalt, slăbuţ. Avea cagulă şi cu un cuţit m-a ameninţat. Iniţial nu am vrut să-i dau cheile de la seif, dar le-a găsit şi a luat banii. Pe mine m-a închis în toaletă şi m-a ameninţat că mă omoară. M-am speriat foarte tare. Am stat închisă în toaletă, iar când nu am mai auzit zgomote sau paşi am sunat la 112 şi am apăsat butonul de panică”, spune femeia.
Banii, viaţa sau… butonul de panică
Ce nu spune însă angajata respectivă este că ar fi trebuit să poarte tot timpul cu ea un mic dispozitiv, un fel de telecomandă, cu care putea să activeze butonul de panică inclusiv din toaleta în care a fost închisă. Cu sau fără dispozitivul respectiv, atacatorul i-a luat peste 3000 de lei cât avea din încasări, plus alte câteva sute de lei ale sale, personale, din geanta proprie. Acum poliţiştii spun că jaful putea fi prevenit dacă femeia îşi lua toate măsurile de siguranţă. „Din primele cercetări efectuate de echipa operativă formată la nivel