Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăcerea care face bine

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 17 martie 2013 ·

Pînă la urmă, cel mai mare avantaj al României la Budapesta va fi lipsa spectatorilor. Și nu pentru că ar fi susținut Ungaria.

Sîntem artizanii și spectatorii zgomotului. Asta ne ține în viață, chiar dacă nu ne face bine. De multe ori pare că doar asta ne ține în viață. De cele mai multe ori, asta nici nu pare viață. Cu cine ținem? Cu zgomotul.

În “Dosarul Transferurilor”, o instanță achită, o alta condamnă, ultima amînă cu bătăi scurte și iuți de aripă. Fotbalul la tribunal e o pasăre colibri la intersecția anotimpurilor: vibrație, agitație, îmbrînceli, șuierat de fond, bîzîit anost. Nimic decisiv, sigur, eliberator și clar. Steaua a învins Chelsea? Un cor ne trebuie, nu o liniște cuviincioasă și constructivă! Nu aplauze în analize, ci ură smălțuită în voci.

Dinamo începe să sune bine? Să urle cineva că nu e nimic ok, să ne aruncăm felurile de a fi speciali peste începutul de șansă. De la înfrîngerea “naționalei” cu Olanda și pînă acum, cînd bat la ușă alte meciuri din preliminariile CM 2014, n-am știut decît zgomot: ba că Pițurcă are contractul nu-știu-cum, ba eternele cîrcoteli la selecție. Cînd e păgubos un jucător, cînd e stăpîn de infern selecționerul. Dar ta-re! Să se audă, să astupăm carențele, să acoperim cu ceva zdrăngănitor slăbiciunile și nu cumva să cultivăm artificiile cu talent. Ta-re!

Ungaria nu e tocmai un colos, cînd auzi de Szalai, Pinter sau Liptak nu te ia tremuratul. Iar dacă ești obiectiv și amesteci piscul de formă al Stelei cu pumnul de valoare al stranierilor noștri îți mai crește inima. Dar, în contextul acestei simfonii nocive, aș spune că marele avantaj al României la Budapesta rămîne faptul că se joacă fără spectatori.

Avem nevoie de o oră și jumătate de liniște în care să putem să legăm iarba, mingea și plasa porții. Fără pariuri, fără nași și fini, dincolo de suspiciuni și de greutatea prejudecăților, mai

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 22 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 27 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 5 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°