Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache ştiau că DNA lucrează "la foc continuu" şi că "pentru şpagă te leagă". Dar frica de pedeapsă cu tot ce înseamnă ea, închisoare şi dezonoare, a fost mai mică decât impulsul de a lua mită. Or, acesta este unul dintre obiectivele actului de justiţie pe lângă dreptate, acela de a descuraja infracţiunea. Dinu şi Costache n-au fost deloc descurajate de perspectiva închisorii şi a dezonoarei, doar au încercat să-i fenteze pe procurori vorbind mai puţin la telefon despre aranjamentele lor ilegale. Cu alte cuvinte, s-au specializat în infracţiune. Aceasta este poate una dintre cele mai tulburatoare întrebări ce se ridică din stenogramele discuţiilor din interiorul reţelei Dinu&Costache: de ce frica de pedeapsă nu funcţionează preventiv, ci dimpotrivă, ca specializare în crimă. Un răspuns ar putea fi lăcomia care le îmboldeşte, pe ele şi pe ceilalţi membri ai reţelei, să acumuleze oneros din ce în ce mai multă avere sau o patologie socială. Cred că explicaţia ar fi o combinaţie dintre cele două, dintre lăcomia individuală şi patologia socială. Dinu şi Costache ştiu din propria lor experienţă că şpaga e mantia fermercată care te protejează de consecinţele faptelor ilegale, e şperaclul oricărei celule. Din păcate, în societatea de azi nu virtuţile personale pavează drumul spre recunoaştere socială, ci averea şi puterea dobândite prin orice mijloace, de unde şi dispreţul celor corupţi pentru cei săraci şi cinstiţi ce reiese şi din stenograme. Politizată şi identificată cu figuri politice impopulare, anticorupţia nu se mai află pe agenda celor mulţi. Poate şi pentru că visul unora dintre cei mulţi şi abuzaţi nu mai este să-i vadă pe cei care i-au furat, i-au sărăcit, i-au nedreptăţit în spatele gratiilorci să fie ca ei, printre învingători. Şpaga este deja o cutumă, că de aceea avem corupţie sistemică, în ciuda numeroaselor discur