Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Manolescu: „Cum să respecţi valorile naţionale dacă nu le cunoşti?”

Publicat in Adevarul, duminică 17 martie 2013 ·

Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a vorbit despre diferenţa dintre educaţie şi învăţământ, despre promovarea valorilor româneşti, dar şi despre cum poate fi salvată cultura din România.

Invitat la emisiunea lui Adrian Ursu, Secvenţial, de pe Antena3, profesorul Nicolae Manolescu a declarat că românii nu îşi cunosc valorile naţionale, motiv pentru care este aproape imposibil ca ei să le iubesc şi le respecte, atât timp cât banii investiţi în promovarea lor sunt foarte puţini.

„Ne-ar trebui mai mulţi bani pentru cultură, fără bani nu se poate face absolut nimic, se pot face breşe cum s-a întâmplat cu filmele care au luat premii internaţionale. Dar am înţeles că instituţiile abilitate au dat mai degrabă bani altor filme, nu celor câştigătoare. Ar trebui să ne intrebam daca omul potrivit la locul potrivit e peste tot?”, a spus Manolescu.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România a adăugat că „valorile naţionale trebuie cunoscute înainte să fie iubite şi respectate”, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ar trebui să fie înainte de toate un „minister al învăţământului”.

„Întâi învăţăm şi apoi ne educăm, ne instruim. Ce a făcut comunismul:, a ţinut bine pitit tot ce puteam învăţa şi ne-a educat. Dar noi nu mai învăţăm. (..) Au format omul nou, care este de fapt un om gol,” a afirmat el.

Nicoale Manolescu a completat cu modelul francez al educaţiei: „În Franţa copiii sunt luaţi de la clasele mici, sunt duşi în muzee, în diverse instituţii culutrale, sau chiar la mormântul lui Napoleon, pe când noi, chiar dacă am vrea să facem, unde îi ducem? Am terminat în trei ieşiri cam tot ce e de văzut în Bucureşti, iar în alte părţi nu ne trebuie mai multe.”

Cum să respecţi ceva ce nu cunoşti?

Dacă ar avea îndeajuns de mulţi bani la dispoziţie, Manolescu a spus că ar încerca să stabilizeze materia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°