Mâine este prima zi a campaniei de „Curăţenie de primăvară” în Târgu-Mureş. Până la sfârşitul lunii aprilie, toate străzile din oraş vor fi curăţate de autorităţile locale. În cadrul campaniei vor fi colectate deşeurile rezultate în urma curăţeniei efectuate de către localnici în gospodării şi la asociaţii de proprietari.
Zilnic, angajaţii SC Salubriserv SA vor mătura trotuarele şi vor colecta toate deşeurile menajere adunate de localnici din propriile case ori la nivel de asociaţii de proprietari. Orarul de curăţare a fost stabilit în aşa fel încât să acopere întregul oraş. Cu alte cuvinte, toate străzile din Târgu-Mureş vor fi curăţate de gunoaie până la sfârşitul lunii aprilie, operaţiune mai mult decât necesară, având în vedere numărul mare de gunoaie adunate pe străzi şi în spaţiile verzi după o iarnă în care preocupările mureşenilor au fost altele decât cele îndreptate spre ordine şi curăţenie.
Locuitorii străzilor care urmează să fie vizitate de maşinile societăţii de salubrizare trebuie să cureţe imobilele, căile de acces, spaţiile din subsolul clădirilor respective şi terenurile şi să depună deşeurile provenite din operaţiunile respective la marginea trotuarelor în saci menajeri.
Primele străzi pe care vor fi reluate încercările de refacere a renumelui de „Oraş al florilor” atribuit în trecut Târgu-Mureşului, sunt Nordului, Prahovei, Dumbravei, Homorodului, Fragilor, Liliacului, Tolstoi, 22 Decembrie 1989 şi Făget, alături de C.R.Vivu, Secuilor Martiri, Tâmplarilor, Luceafărului, Păcii şi Nufărului.
Marţi, maşinile de la Salubriserv vor colecta sacii cu deşeuri de pe străzile Coşbuc, Constructorilor, Lăcrămioarei, Grigorescu, Aleea Cornişa, Gheorghe Marinescu, Parc Spitalul Nou, D.Cantemir, Dr.Ciugudeanu, General I.Dumitrache, Răsăritului, Platoului, Ulciorului şi Crângului.