Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul comunei Bengeşti Ciocadia, Victor Giogia, ameninţă că se lasă de politică

Publicat in Gorj Domino, luni 18 martie 2013 ·

Edilul zice că, în cazul în care nu va putea obţine fonduri cu care să facă ceva prin localitate în 2013, va rămâne independent politic.

Victor Giogia doreşte să le atragă atenţia colegilor săi din Uniunea Social Liberală că oamenii care le-au acordat voturile au mari aşteptări de la ei şi dacă vor fi dezamăgiţi, peste trei ani nu vor mai veni la vot: „Anul trecut, toată lumea a făcut promisiuni. Sper să se ţină de cuvânt, să nu facă ceea ce a făcut guvernul PDL. Lumea este supărată că nu sunt locuri de muncă. Românul este muncitor, dar unde să muncească?”, spune primarul comunei Bengeşti-Ciocadia. Edilul zice că e nevoie de mari investiţii pe plan local. Speră ca până la finalul mandatului să realizeze măcar jumătate din cele promise în localele de anul trecut: „USL a fost ultima speranţă a oamenilor. Dacă şi această formaţiune politică dezamăgeşte, va fi dezastru în România. În cazul în care nu voi putea obţine fonduri cu care să fac ceva prin localitate, mă las de politică, n-o să mai vreau să aud de Uniunea Social-Liberală sau de alte partide politice!”, ameninţă Victor Giogia.

Edilul zice că, în cazul în care nu va putea obţine fonduri cu care să facă ceva prin localitate în 2013, va rămâne independent politic.

Victor Giogia doreşte să le atragă atenţia colegilor săi din Uniunea Social Liberală că oamenii care le-au acordat voturile au mari aşteptări de la ei şi dacă vor fi dezamăgiţi, peste trei ani nu vor mai veni la vot: „Anul trecut, toată lumea a făcut promisiuni. Sper să se ţină de cuvânt, să nu facă ceea ce a făcut guvernul PDL. Lumea este supărată că nu sunt locuri de muncă. Românul este muncitor, dar unde să muncească?”, spune primarul comunei Bengeşti-Ciocadia. Edilul zice că e nevoie de mari investiţii pe plan local. Speră ca până la finalul mandatului să realizeze măcar jumătate din cele promise în localele de an

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 42 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 32 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°