Marian Ioan Bejan (31 de ani) din Roman, judeţul Neamţ este singurul român care a fost salvat de medicii din Bologna cu un tratament experimental.
Coşmarul lui Marian, un tânăr din Roman, judeţul Neamţ, a început în noiembrie 2009. Primul simptom a fost banal: o tuse seacă, confundată de mulţi doctori cu o simplă răceală. „ Am fost la mai mulţi doctori din Roman, din Piatra Neamţ, am ajuns şi la Sanatoriul de TBC de la Bisericani. Am luat multe pastile, antibiotice, dar fără rezultat. Am ajuns să tuşesc până vomitam”, îşi aminteşte tânărul.
Abia după trei luni a fost trimis la un centru medical din Iaşi să facă un tomograf. „Am fost descoperit cu numeroase formaţiuni nodulare, cel mai mare avea 11 pe 9 centimetri, cât un pumn de fată. Atunci mi-a fost recomandată o puncţie şi biopsie”, spune Marian.
Nodulii foarte mari îi puneau băiatului viaţa în pericol, deoarece exista posibilitatea să îi blocheze inima sau plămânii. Pe 14 februarie 2010 tânărul a aflat de la cunoştinţe că Secţia de Chirurgie Toracică de la Târgu Mureş este cea mai bună şi a hotărât să meargă acolo. „Mi-au făcut alt computer tomograf pentru a confirma spusele medicilor din Iaşi. Nu au trecut nici 24 de ore că m-au băgat în operaţie. Mi-au făcut o tăietură de 15 centrimetri şi mi-au extirpat ganglionii şi o parte din lobul plămânilor, invadaţi de noduli”, povesteşte băiatul.
După ce a stat trei săptămâni în spital, nemţeanul a venit acasă şi a aşteptat diagnosticul. „Rezultatele au fost rele. Mi-au spus că am Castelman, o boală rară, pe care o au cam 120 de persoane în toată lumea, dintre care jumătate chinezi”, spune Marian. Pentru că nu era sigur de rezultate, tânărul a luat blocurile de analize şi s-a dus la Institutul Naţional Victor Babeş din Bucureşti. După cinci săptămâni a primit un alt diagnostic: Limfom Hodgkin.
„Am crezut în acest diagnostic şi am început să