Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, le-a solicitat sprijin, vineri, în cadrul unei întâlniri, parlamentarilor de Gorj, în modificarea şi completarea unor legi utile desfăşurării activităţii companiei energetice.
Una din legile pe care conducerea CE Oltenia o vrea modificată este cea privind exproprierea. În documentaţia supusă atenţiei parlamentarilor, administraţia complexului invocă unele blocaje cu consecinţe economice şi sociale ireversibile din cauza dificultăţilor întâmpinate pentru achiziţia terenurilor necesare desfăşurării activităţii de exploatare. În acest sens, administraţia a amintit toate demersurile făcute de la înfiinţarea companiei şi până în prezent, mai exact paşii făcuţi pentru adoptarea unui act normativ de modificare a legii, proiectul acestuia primind deja avizul mai multor ministere la începutul lunii decembrie a anului trecut. După alegerile din toamnă şi reorganizarea ministerială, Ministerul Economiei a propus reluarea procedurilor, iar de la începutul acestei luni, soluţia propusă de Ministerul Justiţiei pare că a stopat pentru moment adoptarea actului normativ de amendare a legii exproprierii.
Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, le-a solicitat sprijin, vineri, în cadrul unei întâlniri, parlamentarilor de Gorj, în modificarea şi completarea unor legi utile desfăşurării activităţii companiei energetice.
Una din legile pe care conducerea CE Oltenia o vrea modificată este cea privind exproprierea. În documentaţia supusă atenţiei parlamentarilor, administraţia complexului invocă unele blocaje cu consecinţe economice şi sociale ireversibile din cauza dificultăţilor întâmpinate pentru achiziţia terenurilor necesare desfăşurării activităţii de exploatare. În acest sens, administraţia a amintit toate demersurile făcute de la înfiinţarea companiei şi până în preze