E o ţară mică, cam cât cinci judeţe din România. Tansportul feroviar este bine pus la punct, iar turiştii care optează pentru o vacanţă aici pot vizita mai multe oraşe.
Dacă vreţi o vacanţă în care să luaţi la pas mai multe oraşe, dar nu aveți mașină, Belgia ar trebui să fie în capul listei. În special pentru tinerii sub 26 de ani, care pot cumpăra cu 50 de euro un tichet cu 10 călătorii valabile pe teritoriul ţării. Asta înseamnă cinci călătorii dus-întors şi poate fi folosit de mai multe persoane. Go Pass 10, cum este numit, îl puteţi cumpăra de la gară. Spre comparaţie, un costul unui bilet standard, pentru o singură călătorie, costă aproape 14 euro.
Dacă alegeţi cazarea în Bruges, pentru că e mai ieftină decât în Bruxelles, puteţi să vă stabiliţi excursii de o zi spre capitală, dar şi spre oraşele Ghent şi Antwerp. Puteţi da şi o fugă pe litoralul de la Marea Nordului, în localitatea Oostende. Nu vă faceţi griji în ceea ce priveşte orarul: există trenuri care circulă frecvent spre oraşele mai sus menţionate, şi nu numai.
Bine de ştiut: dacă alegeţi zborul cu o companie aeriană low-cost, aceasta aterizează pe aeroportul din Charleroi. De acolo, luaţi cursele spre oraş, care opresc chiar la gară. De acolo trebuie să luaţi trenul spre staţia Buxelles Midi, unde veţi schimba spre Bruges, în câteva minute. Pe tichetul Go Pass 10 va trebui să completaţi doar o călătorie: Charleroi – Bruges.
Cazarea în Bruges, costă 374 de euro/ şase nopţi pentru două persoane la hotelul Ibis, din apropierea gării şi la 20 de minute de centrul oraşului. Dacă alegeţi cazarea în centrul oraşului, preţurile pot ajunge la 500 de euro/şase nopţi/două persoane. Perioada luată în calcul este 1-7 iulie 2013.
Mai mult pe Economica.net
E o ţară mică, cam cât cinci judeţe din România. Tansportul feroviar este bine pus la punct, iar turiştii care optează pentru o