Guvernul de la Sofia va numi în 10 zile o firmă internaţională de audit pentru a efectua un amplu control asupra sectorului energetic, a anunţat sâmbătă Ekaterina Zaharieva, ministrul interimar al Dezvoltării Regionale.
Auditul va aduce mai multă transperenţă în acest domeniu, lucru cerut de participanţii la protestele naţionale izbucnite în februarie. Zaharieva a adăugat că Executivul bulgar va coopera în acest sens cu Comisia Europeană, astfel încât să nu poată exista niciun dubiu asupra rezultatelor acestuia.
Protestele continuă
Mişcările de stradă au continuat şi duminică în Bulgaria. Izbucnite iniţial luna trecută ca reacţie faţă de valorile prea ridicate ale facturilor pentru energia electrică şi termică, mişcările sociale continuă să scoată mii de bulgari pe străzi în fiecare sfârşit de săptămână. Acum, manifestările denunţă, pe lângă tarifele ridicate la utilităţi, şi monopolurile din sectoare-cheie precum energia, stagnarea economiei, corupţia şi modelul politic aflat la putere după căderea comunismului.
Cu toate acestea, dacă în primele săptămâni ieşeau pe străzi până la 50-60.0000 de protestatari în marile oraşe, acum cea mai ridicată prezenţă a fost înregistrată la Varna, unde au participat 2.000 de persoane.
Duminică au fost organizate proteste în 18 oraşe, cărora li s-au alăturat şi comunităţile de bulgari din Atena, Madrid şi Barcelona. La Varna, între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc ciocniri violente.
În februarie, Guvernul Boiko Borisov şi-a depus mandatul ca urmare a manifestărilor de stradă.