Pentru acordarea unui împrumut de urgenţă de 11 miliarde euro din partea UE şi FMI pentru salvarea a două mari bănci cu probleme, Ciprul a fost şantajat să accepte naţionalizarea unei părţi cuprinsă între 6,75% şi 9,9% din economiile deponenţilor, în caz contrar BCE urmând să închidă finanţările pentru Bank of Cyprus şi Laiki, ducându-le în faliment. În acest fel, la cele 11 miliarde primite din afară (FMI contribuie cu unul), deponenţii locali vor pune la bătaie alte 5,8 miliarde euro pentru salvarea băncilor la care vor deveni ulterior...acţionari după recapitalizare (frumos mod de a reboteza confiscarea unei parti din agoniseala, nu?).

Măsura este fără precendent, mai ales că în spaţiul euro s-au dat asigurări repetate că deponenţii băncilor vor fi ocoliţi de problemele instituţiilor financiare („nimeni nu va pierde un leuţ” vorba lui Boc), plafonul de garantare şi confort emoţional fiind ridicat în acest scop la 100.000 euro.

În acest moment autorităţile cipriote dau asigurări pe toate canalele media că măsura este răul cel mai mic, în caz contrar "mii de întreprinderi mici şi mijlocii şi alte firme ar fi ajuns la faliment, sectorul serviciilor ar fi riscat colapsul total, cu o posibilă ieşire din zona euro, urmată de o devalorizare cu cel puţin 40% a lirei cipriote” după cum afirma preşedintele lor iar eu parcă îl aud pe al nostru explicând în 2010 necesitatea creşterii TVA, tăierii salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Strategia e simplă-se zugraveşte în culori cât mai negre alternativele, se înfloreste cât se poate, se inventează când e cazul, poate înghit galuşca cei chemaţi să scoată castanele din foc.

Rămâne de văzut dacă Parlamentul cipriot va digera senin broasca oferita de miniştri de finanţe din UE şi va trece respectivul acord luni sau marţi ori dacă nu cumva vom asista la o adaptare a modelului islandez. În 2008, falimentul unor bănci