Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 800 de pensionari sibieni primesc pensia redusă din cauza datoriilor către bănci sau primării

Publicat in Rondul de Sibiu, luni 18 martie 2013 ·

La Casa Judeţeană de Pensii Sibiu au fost înfiinţate, de la începutul anului, reţineri asupra sumelor reprezentând drepturi de pensie din sistemul public în cazul a 797 pensionari, potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al instituției, Maria Spătăcean.

“Cele mai frecvente reţineri asupra sumelor reprezentând drepturi de pensie sunt stabilite datorită creditelor bancare neachitate sau a impozitelor şi taxelor neplătite către primării şi consiliile locale”, potrivit aceleiași surse.

În luna decembrie 2012, în judeţul Sibiu, s-au efectuat reţineri asupra sumelor reprezentând drepturi de pensie din sistemul public, în cazul a 3.071 de pensionari.

Cea mai mare sumă datorată de un pensionarîn 2012 este de 9.931.762 lei, reprezentând împrumuturi bancare neachitate. Cea mai mare rată lunară este de 1.697 lei, iar totalul reţinerilor aferente lunii decembrie 2012 este de 224.688 lei.

Reţinerile se efectuează, fie în baza cererilor de înfiinţare a popririi (transmise de către executori judecătoreşti/bancari, instanţe de judecată, primării, administraţii financiare, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor), având în vedere obligaţiile legale care ne revin, în calitate de terţ poprit, fie în baza deciziei emise de C.J.P. Sibiu sau C.L.P. Mediaş, care constituie titlu executoriu, în cazul în care, din actele existente în dosarul de pensionare, rezultă că pensionarul a încasat, necuvenit, sume de bani, care se impun, conform legii, a fi recuperate.

Conform legii, drepturile de pensie se urmăresc până la 1/3 din venitul lunar net (fac excepţie sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii care pot fi urmărite până la 1/2 din venitul lunar net).

Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleaşi sume, urmărirea nu poate depăşi ½ din venitul lunar net al debitorului, indi

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 10 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 3 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 2 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 10 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum o ora
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°