În 1984, la Olimpiadă, Gaby Andersen a atins infinitul. După care s-a întors printre pămînteni, pentru a întreba: “Ce am făcut atît de special?”
“Ok! Am murit! Atunci de ce mai văd siluete şi mai aud voci? N-am crăpat? Atunci de ce dracu’ picioarele, mîinile, tot corpul nu mă mai ascultă?”. Nu ştie dacă gîndeşte ori o forţă nevăzută, cu mîini puternice, îi bagă, cu o seringă, ideile direct în creier. Îi e cald, infernal de cald, gîtul îi e uscat precum un şorţ de sudură, pantofii de alergare par că au undeva pe la 70-80 de kilograme… Stop! Filmul înapoi!
Bate-n 40 de primăveri. E instructoare de schi în Elveţia, dar concurează la proba de maraton! Tare, nu? Deţine recordul la 10.000 metri în Ţara Cantoanelor, a cîştigat primul Maraton International al Californiei… Ştabii au zis că e cazul ca acum, în 1984, la Olimpiada de la Los Angeles, să introducă, pentru prima oară în istorie, “proba-probelor” la feminin. Cînd s-a înscris şi şi-a văzut “gravat” în computer numele, Gabriela “Gaby” Andersen, s-a gîndit că a comis-o. Era bătrînă pentru aşa ceva, putea să rămînă la chestia aia cu instructoare de schi, se apucase de un curs de design floral, îi plăceau grădinile, curse sisifice îi trebuiau ei? Ştia însă că e ultima şansă. Peste patru ani, la 44, ar fi fost, deja, “pensionară” în materie. Un fel de cîntec de lebădă. Nu era sigură că mai “duce”. Cu fix nouă luni în urmă, rupsese panglica la Sacramento, “înghiţise” peste 42 de km. Apoi, cu o jumătate de an îndărăt, la Phoenix, nu terminase nici 10.000 m. Ce să creadă?
Umiditate între 70 şi 93 la sută!
Au pornit la drum dimineaţa, la 8:00, din Santa Monica. Termometrul oficial arăta 66 F, undeva pe la 18 în gradele noastre, Celsius. Nu era cald, dar în aer se simţea ceva înăbuşitor, ceva umed şi cald deopotrivă. Umiditatea? Între 70 şi 93 la sută!!! Au decolat uşurel, dar, la un moment dat, Joan
