Am văzut a doua coregrafie 3D din România, realizată de "prima galerie care a făcut vreodată o coregrafie 3D în România". După mult timp am văzut din nou "papelitos". Am văzut şi câteva torţe, într-un fotbal în care, dacă aprinzi fitilul, ţi-ai deschis dosar penal. Sunt de părere că, pe stadion, fumul lor este mai puţin nociv decât un covor de coji de seminţe. Asta dacă nu sunt aruncate în capul cuiva sau pe teren. Atunci e ca şi cum ai mânca seminţe cu tot cu coajă.
Asta a fost galeria Petrolului văzută. Din păcate, la un moment dat, am şi auzit-o! Cine a început să înjure să mai aştepte puţin. Peluza de pe "Ilie Oană" are plămâni, are notă, spectatorii de la tribună aduc decibeli la corul ultraşilor, toţi ştiu cântecele, imnul, înjurăturile. Şi înjurăturile fac parte din spectacol. Fotbalul nu e teatru*, nu e cinema*, nu e snooker* sau tenis* ( *titlu informativ pentru cei care nu-şi pot aduce nevestele pe stadion din raţiuni de pudoare). La fotbal se înjură. Acum poate să mă înjure cine vrea!
În 2013, la Ploieşti, cineva care a pus mâna, creierul, timpul şi poate şi banii la realizarea coregrafiilor 3D a dat tonul la: "Cătălin Hîldan are uşă în tavan". Altcineva s-a alăturat ecoului. Acustica lugubră s-a îngroşat repede şi s-a înţeles tot. A avut şi bis. Foarte mulţi şi-au reglat vocile pe o scandare ce nu s-a mai auzit de mult în România. De pe vremea în care nu se inventaseră coregrafiile 3D, iar pe stadioane se arunca aproape la fiecare meci cu "papelitos".
Când a început scandarea, tot ce mi-a lipsit a fost o pungă de seminţe. Să le mănânc pe toate cu tot cu coajă şi pungă.
Am văzut a doua coregrafie 3D din România, realizată de "prima galerie care a făcut vreodată o coregrafie 3D în România". După mult timp am văzut din nou "papelitos". Am văzut şi câteva torţe, într-un fotbal în care, dacă aprinzi fitilul, ţi-ai
