Sportul Vişina a revenit neînvinsă din deplasarea dificilă de pe terenul formaţiei ce se afla pe locul trei înaintea disputării partidei, CS Baloteşti. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie a remizat, scor 1-1, prin „reuşita” semnată de atacantul Alin Burcea.
Sportul Vişina a obţinut un punct important în deplasarea de la CS Baloteşti. Condusă la pauză, gruparea pregătită de Marcel Ploaie a restabilit egalitatea în minutul 63, prin Alin Burcea, care a reluat în plasă o lovitură de la colţul terenului. Formaţia din sudul judeţului a acumulat patru puncte în primele două etape ale returului, desprinzându-se astfel de celelalte contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării. În urma acestei remize, CS Baloteşti a făcut schimb de locuri cu FC Caracal, care a urcat pe locul trei. Etapa viitoare, Sportul Vişina primeşte vizita celor de la FCM Alexandria, echipă aflată pe penultimul loc în clasamentul seriei.
„Jucătorii au fost foarte motivaţi”
Antrenorul grupării Sportul Vişina, Marcel Ploaie, consideră că mai multă şansă le putea aduce victoria elevilor săi, însă tehnicianul a apreciat rezultatul înregistrat.
„Au fost două reprize diametral opuse, o primă repriză mai modestă, am intrat mai greu în joc, probabil a existat teama de a nu pierde, am luat gol în minutul 40, după o greşeală în lanţ, dar în repriza a doua am prestat un joc bun, am egalat prin Burcea, care a înscris, cu genunchiul, după un corner. Este un rezultat bun, ne puteam întoarce chiar cu toate cele trei puncte, pentru că am mai avut ocazii, mă bucură că jucătorii au fost foarte motivaţi, îmi doresc să continuăm la fel. Ne aşteaptă un joc important cu Alexandria, trebuie neapărat să câştigăm, să ne menţinem diferenţa faţă de celelalte contracandidate”, a declarat tehnicianul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
Sportul Vişina: Stancu, Căprar