ANSVSA a comunicat duminică informaţii privind un nou caz în care carne de cal a fost etichetată drept carne de vită, fără a preciza locul sau numele firmelor implicate.
În data de 13 martie, ANSVSA a fost anunţată de către un procesator din industria alimentară despre o suspiciune de substituire de specie în cazul unor produse din carne.
"Probele au fost prelevate de către procesator în cadrul programului de autocontrol, în produsul finit rezultat în urma procesării şi etichetat ca având în componenţă carne de vită, identificându-se prezenţa ADN-ului specific de cal", se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare.
90% din cantitate a fost retrasă de la comercializare
Ca urmare a verificărilor privind trasabilitatea materiilor prime şi a produselor rezultate, inspectorii au ajuns la concluzia ca materia primă a fost livrată de la un depozit din România.
"Din cantitatea totală, au fost retrase de la comercializare produse identificate din lotul respectiv, într-un procent de peste 90%", menţionează sursa citată.
"Precizăm că în acest caz nu se aduce atingere siguranţei alimentare, fiind vorba despre o fraudă, realizată prin substituirea de specie şi despre dezinformarea consumatorului prin etichetare necorespunzătoare", a precizat ANSVSA, care a anunţat şi celelalte autorităţi abilitate ale statului şi continuă verificările până la stabilirea trasabilităţii cărnii.
ANSVSA a comunicat duminică informaţii privind un nou caz în care carne de cal a fost etichetată drept carne de vită, fără a preciza locul sau numele firmelor implicate.
În data de 13 martie, ANSVSA a fost anunţată de către un procesator din industria alimentară despre o suspiciune de substituire de specie în cazul unor produse din carne.
"Probele au fost prelevate de către procesator în cadrul programului de autocontrol, î