S-a prostituat, mai întâi, ca să aibă ce mânca. Apoi, ca să-și facă o familie și s-o întrețină. Bărbații i-au dat bani să se culce cu ei și tot ei o arată cu degetul!

Poveștile unei femei cu moravuri îndoielnice nu sunt niciodată simple. Există ceva inaparent sub spoiala simplă și parfumul scump care acoperă anii pierduți din educație. Când fetele din adolescență frecventau școala la stat o astfel de femeie a prestat, la „seral”, școala vieții.

De-ar fi venit pe lume în India ea ar fi fost în casta de jos, paria, a celor de neatins, responsabili de căratul gunoaielor și curățatul latrinelor. Astăzi, a venit rândul povești recent trăite într-un loc discret, în Ucraina. Mormanele de rahat, cum rezultă de multe ori, vin poleite în aur.

Se spală și e ca nouă!

Diplomatul din Martinica era bine vopsit și umbla, pitic și ghebos, înconjurat de un anturaj fistichiu de gorile crescute cu steroizi în loc de lapte matern. Intermediarul, un personaj șters și cu mătreață, îi transmisese de dimineață itinerariul zborului de unde urma să fie dusă direct la hotel unde era cazat martinicanul.

Fata avea nevoie de bani. Banii deveniseră o obsesie constantă în ultimii ani. Dacă la început fata nu avea nimic, acum era o casă de plătit, o mașină, școala copiilor și cariera eșuată a bărbatului de acasă. Om cu multiple defecte, dar o singură calitate, discreția. Unde te duci, ce faci, cât lipsești nu făceau parte din dialogul conjugal. Ce era de știut e ca lipsea un week-end și apoi copăcelul de bani făcea fructe verzi, parfumate, care plăteau ratele la bănci. Clienții erau mereu la fel, masculi veștezi și atent accesorizați. Măcar erau curați. Pentru cei „de neatins” murdăria cea mai împuțită era cea din adânc.

Avea un bun cod etic. Te duci, muncești, pleci. E o meserie ca oricare alta. Ar fi putut curăța pisoare într-un aeroport. Ar fi putut vinde