Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii eminenţi se întrec la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

Publicat in Flacara Iasului, luni 18 martie 2013 ·

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi organizează cea de a VII-a ediţie a concursului interdisciplinar „Eminent”. Competiţia va avea loc pe data de 30 martie şi se adresează elevilor claselor a IV-a şi a V-a. Primii 60 de elevi care obţin minim 200 de puncte se pot înscrie în clasa a V-a pentru anul şcolar 2013-2014. Cererile de înscriere se depun la secretariatul şcolii până pe data de 26 aprilie. Competiţia va consta într-o lucrare scrisă de 90 de minute, care cuprinde un test de limba română, un test de matematică şi un test de cunoştinţe generale de istorie şi geografie. Pentru fiecare disciplină, se acordă câte 100 de puncte, punctajul maxim total fiind de 300 de puncte. Proba se va desfăşura între orele 09.00-10.30, iar accesul elevilor în săli va fi permis între orele 08.00-08.30. Ca reguli de organizare şi derulare a concursului, elevii vor prezenta carnetul de elev vizat la zi, iar redactarea lucrărilor se va face cu pix sau stilou cu pastă/cerneală de culoare albastră. Rezultatele intermediare se vor afişa pe site-ul şi la avizierul şcolii, sâmbătă, 30 martie, după ora 20.00. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate vor putea formula contestaţii la secretariatul colegiului, luni, 1 aprilie, între orele 09.00-15.00. Rezultatele finale se afişează marţi, 2 aprilie, după ora 17.00. Festivitatea de premiere este programată pe data de 3 aprilie, ora 15.00, în cancelarie. Cei interesaţi au la dispoziţie programa pentru disciplinele de concurs, care este afişată la avizierul şcolii, sau poate fi descărcată de pe site-ul instituţiei de învăţământ. Înscrierile se fac la Secretariatul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, în perioada 18 martie - 29 martie, între orele 09.00-15.00. Taxa de participare este de 20 lei. Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi organizează cea de a VII-a ediţie a concursului interdisciplinar „Eminent”. Competiţia va avea loc pe data de

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Peste 60 de pacienţi, evacuaţi

News.ro acum 17 minute
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani, autorităţile ieşene declanşând Planul Roşu de Intervenţie. Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi, din clădire ieşind şi 17 angajaţi. Focul a fost st

PSD: Există suspiciuni rezonabile că pentru finanţarea campaniei lui Nicuşor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale

Gandul acum 39 minute
Partidul Social Democrat atenționează, miercuri, că refuzul repetat al lui Nicuşor Dan de a prezenta identitatea finanţatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezo

Apa furnizată locuitorilor din oraşul Breaza, infestată cu bacteria clostridium perfrigens. Se menține interdicția consumului de apă de la robinet

G4Media acum o ora
Apa furnizată în sistem centralizat locuitorilor din oraşul Breaza este contaminată cu bacteria clostridium perfrigens, arată rezultatele analizelor făcute publice, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În oraş se menţine interdic

Vești bune pentru Mihai Leu, internat la spitalul Fundeni: Evoluție favorabilă a stării de sănătate

G4Media acum 32 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Premierul Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 mld.euro, un record. Depăşim acest nivel în aprilie, când putem avea o premieră bugetară din ultimii 10 ani

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern, că veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un record, care ar putea fi depăşit în aprilie. ”Din datele prel

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare PUG şi PUZ. Ce rol va avea ISC

Gandul acum 47 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor. „Eliminăm birocrația din domeniul

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum 34 minute
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/23°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°