Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania PNDR vine în satul tău

Publicat in Flacara Iasului, luni 18 martie 2013 ·

Începând cu săptămâna acesta, se va desfăşura la Iaşi campania „Caravana fondurilor europene pentru satul românesc”. Sloganul sub care se desfăşoară această campanie este „PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) vine în satul tău”, evenimentul fiind lansat de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA). Campania presupune derularea unui circuit naţional de informare a beneficiarilor măsurilor din Axa II a PNDR 2007-2013, privind derularea fondurilor europene acordate în cadrul măsurilor 212 (Sprijin pentru zonele defavorizate – altele decât zona montană) şi 214 (Plăţi de agro-mediu). Evenimentul se va desfăşura sub forma unei caravane informative care va merge în localităţile din mediul rural, pentru a transmite prin comunicare directă şi materiale tipărite, informaţii exacte privind accesarea fondurilor disponibile la această dată prin PNDR şi derularea fondurilor de către investitorii, fermierii dar şi autorităţile locale, care sunt beneficiari ai fondurilor europene. Prin acţiunile de informare ale caravanei se vor disemina informaţiile privind etapele accesării Măsurilor din Axa II, drepturile şi obligaţiile ce revin beneficiarilor Axei II, evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi în caz de nerespectare a angajamentelor asumate. La nivel naţional, acţiunea de informare se va încheia în luna mai. Începând cu săptămâna acesta, se va desfăşura la Iaşi campania „Caravana fondurilor europene pentru satul românesc”. Sloganul sub care se desfăşoară această campanie este „PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) vine în satul tău”, evenimentul fiind lansat de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Interven

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 44 minute
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 6 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 5 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°