La finalul anului trecut a apărut o carte-document de excepție, pentru cei care nu vor să accepte istoria așa cum au scris-o comuniștii și nici cum vor unii să o rescrie la această oră. O carte în care multe informații vin brutal peste noi, fără a încerca să înfrumusețeze ororile.
Teroarea este una singură, fie că venea din partea fasciștilor, fie a comuniștilor români și ruși. Este povestea vieții unui român, Augustin Vișa (1904-1989) care a crezut în anumite valori și nu a abdicat niciodată la ele. Cei doi băieți au reușit să-l vadă abia când au împlinit unul nouă, celălat zece ani. A murit cu câteva luni înainte de Revoluția din 1989…
Augustin Vișa a fost fiul unui învățător din Șeica Mare, membru al Partidului Național Țărănesc din 1927 și președinte al Tineretului intelectual național-țărănesc din 1936. A fost arestat pe vremea lui Antonescu pentru „activitate antifscistă“ – colabora la un post de radio care făcea legătura între Iuliu Maniu și Aliați.
Eliberat în august 1944, a fost arestat de sovietici din același motiv (!!!) – activități antifasciste (de fapt calitatea de lider țărănist i-a deranjat pe ruși), declarat „criminal de război“ și deportat în URSS. În 1956 e „iertat“ de justiția sovietică, dar în țară a fost iar încătușat încă doi ani, la Gherla și la Râmnicu Sărat.
Augustin Vișa a povestit cum era în închisorile comuniste (aici la Râmnicu Sărat, unde era o temniță de exterminare): „Eu am fost urcat la etajul 1, într-o celula strâmtă, cu un pat, măsuţă pe 3 picioare, o banchetă mică, un vas cu apă si hârdăul. . .usa era din fier masiv cu un vizor si o deschizătură pentru gamela cu mâncare .0 fereastră în formă de crenel aducea în minuscula încăpere o lumină opacă.Constat că plafonul e din tablă ondulata, groasă, peste care era cărămidă acoperită cu asfalt. Dusumeaua era la fel.. .mi-au scos cătuşele de la picioare. Două zil
