Alegerea Papei Francisc pare sã fie de bun augur pentru Biserica Catolicã. Primele discursuri fac trimitere la necesitatea unei schimbãri de atitudine a clericilor catolici faţã de activitatea acestora de pânã acum.
Biserica Catolicã este cunoscutã ca fiind o organizaţie care se implicã puternic în viaţa socialã a comunitãţilor, având acţiuni filantropice şi culturale. Chiar dacã acţiunile cu caracter social rãmân o prioritate pentru orice Bisericã, misiunea principalã a membrilor unei Biserici constã în propovãduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în trãirea vieţii conform preceptelor creştine. Ĩnfãptuirea acţiunilor sociale de cãtre clericii catolici (şi nu numai), nu pot fi separate de o viaţã autenticã creştinã.
Altfel spus, Bisericile creştine au fost nevoite în decursul timpului sã se adapteze condiţiilor socio-politice cu care s-au confruntat. Excesele instituţionalizãrii Bisericii au determinat apariţia unor atitudini exagerate din partea clericilor. Aşa s-a ajuns ca pontiful de la Roma sã organizeze cruciadele, sau sã aprobe apariţia Inchiziţiei, care a torturat şi ucis nenumãraţi oameni, iar în Ţãrile Române, în sec. XIX, se ajunsese ca mãnãstirile de la Muntele Athos sã aibe uriaşe domenii agricole, viticole sau pãşuni.
Papa Francisc vorbeşte despre asumarea crucii. Ce înseamnã asumarea crucii ? Desigur cã s-ar putea scrie tratate de teologie pe aceastã temã. Ĩnsã, pe scurt, Domnul Hristos a spus aşa: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 34-38; 9, 1).
Ĩn teorie, lepãdarea de sine se referã la schimbarea