Un număr de înmatriculare care va fi mereu sau multă vreme pomenit cu sufletul chinuit de amintiri înfiorătoare de cei apropiaţi, prieteni, cunoscuţi! Se ştie că documentul de lansare în traficul rutier al unui automobil este certificatul de înmatriculare dimpreună cu ceea ce se numeşte corolarul acestuia, adică numărul de înmatriculare.

Istoria legată de acest mit odinioară, am numit tăbliţa cu numărul de înmatriculare este lungă şi poate ar merita să ne oprim asupra ei. Deocamdată vă pot relata, foarte pe scurt, doar nebunia teribilă ce anima protipendada de până la 22 august ’89 care nu putea accepta ideea de a şofa o maşină dacă nu avea grupa 1 urmată, musai, de trei cifre sau, hai, cel mult grupa 2 cu trei cifre. Bietul Viky Beda, fie iertat, şeful Direcţiei Circulaţie din IGM era oripilat de cererile referitoare la aceste grupe de adevărate “paşapoarte” până ce generalul Nuţă a ordonat ca toate numerele disponibile să fie reţinute la dispoziţia sa.

Un ofiţer din cadrul Direcţiei a fost însărcinat să controleze legalitatea acordării numerelor din aceste două grupe având latitudinea să le reţină pe cele “dubioase”. În această categorie intrau şefii de restaurante, barmanii, măcelarii, adică cei care “difuzau” mâncarea şi băutura.

Sigur că lista celor “neabilitaţi” a avea acces la aceste grupe era mai lungă aşa că mr. Victor Stupcanu alerga câtu-i ziulica de lungă să confişte numerele din aceste grupe. Cert este un aspect, anume acela al fetişizării puterii acestora, care însemna de fapt sustragerea de la control, posibilitatea de a comite abuzuri şi încălcări de lege!

Cu toate acestea au fost destule accidente, unele cu finalităţi dramatice, în care puterea de fetiş a numărului nu i-a scutit pe ocupanţii maşinii de accidente şi urmările acestora. Rămâne pe mai departe valabilă zicala potrivit căreia “omul sfinţeşte locul”, inclusiv lo