Bursa de Valori Bucureşti (BVB) trece printr-un an de răscruce, perioadă de clarificări legale, dar și de revenire în atenția investitorilor cu noi oferte. Din păcate, lucrurile se mișcă mult mai greu decât ar dori investitorii
După un an 2012 slab, Bursa de Valori București (BVB) ar trebui să aibă parte de o perioadă mai bună. Sigur, depinde în mare măsură de deciziile politice legate de listarea unor companii de stat sau de oferte publice secundare pentru altele, dar măcar are parte de stabilitate politică și de perspective economice relativ bune. Oricum, ce se poate spune până acum este că conducerea BVB este mai activă decât în trecut și că investitorii sunt mai optimiști în privința recuperării pierderilor cauzate de criză.
Rămâne problema generată de oferta slabă a BVB și încrederea investitorilor. Anul trecut, conform datelor Fondului de Compensare a Investitorilor, numărul conturilor deschise la BVB era de puțin peste 81.000, cu aproape șapte mii mai redus decât în 2011, ceea ce arată că, în ciuda revenirii din ultima parte a anului, un număr important de investitori a preferat să renunțe de tot la bursă. Numărul investitorilor activi de la BVB este de doar câteva mii, circa 5% din totalul conturilor existente.
Legată tot de încredere este și problema pieței Rasdfaq, al cărei proiect de modificare se află pe masa Ministerului Finanțelor. Proiectul care ar trebui să clarifice statutul de piață reglementată sau nu a Rasdaq și viitorul pe piața de capital al celor peste o mie de companii listate a fost inițiat anul trecut, când a fost supus și dezbaterilor publice. Numai că forma finală a proiectului nu a fost publicată.
Asociația Investitorilor acuză faptul că Rasdaq este o piață reglementată conform unor legi din 2002, legi care, însă, nu mai sunt în vigoare. Dar oricum nu ar trebui transformată în sistem al