Când e pe scenă, reuşeşte ceva ce nu prea reuşesc mulţi artişti ai zilelor noastre: să impună! Respect. Faţă de ea ca artist, faţă de ea ca om, faţă de ceea ce se luptă să păstreze. Cântă de te trec fiori şi vrând-nevrând îţi îndrepţi spatele când o vezi. Niciodată nu s-a zbătut să fie populară. Preferă să fie ea! Fără excepţii!
Domnica Dologa a ”răsărit” într-o familie cu încă patru fete, de pe Fiad. Adică ”pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, cum îi place Domnicăi să spună. Devreme în viaţă a învăţat prima lecţie: visele nu devin întotdeauna realitate exact atunci când îţi doreşti, dar, dacă perseverezi, ai toate şansele să ţi le împlineşti.Copilă fiind, Domnica Dologa şi-a dorit enorm să devină elevă a Liceului de Muzică din Bistriţa, dar familia a trezit-o repede la realitate: nu îşi permiteau să o susţină la şcoală acolo, iar mama îşi dorea ca fata ei să înveţe o meserie, să-şi câştige existenţa.
Cântatul nu era o opţiune şi nu era văzut de părinţii ei ca un lucru serios, de viitor. Aşa că, a făcut 10 clase la şcoala din sat şi imediat după absolvire a intrat în pâine: s-a angajat la fabrica de textile din Năsăud. A urmat visul părinţilor ei. Dar nu şi l-a abandonat pe-al ei! Muncind în schimburi, Domnica Dologa s-a încăpăţânat să-şi continue studiile, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă şi şi-a văzut de drum. Drum care a dus-o, inevitabil, pe scenă. A făcut parte, timp de 15 ani, din Cununa de pe Someş, ca artist amator, a bătut ţara în lung şi în lat cu acest ansamblu, a dus cântecul năsăudean peste mări şi ţări.
În 1995, Domnica Dologa a câştigat concursul pentru tineri interpreţi, organizat de Radiodifuziunea Română, iar în 1998 şi-a adjudecat Crizantema de Aur, cântând dumnezeieşte romanţe. Nu îşi afişează titlurile şi diplomele câştigate, dar se simte onorată ori de câte ori îi este recunoscut talentul, vocea şi dăruirea. Recunoaşt
