Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început bãtãlia pentru gradatiile de merit

Publicat in Vremea Noua, luni 18 martie 2013 ·

Între 15 martie si 11 aprilie cadrele didactice care doresc sã obtinã gradatii de merit pot depune dosarele care contin documentele justificative privind activitatea lor la Registratura Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Gradatiile de merit reprezintã 25 la sutã din valoarea salariului de bazã si vor fi acordate pe o perioadã efectivã de cinci ani. Anul trecut, au obtinut gradatie de merit, la nivelul judetului, 273 de cadre didactice.

Anul acesta au apãrut mai multe modificãri ce vizeazã modul de calcul al numãrului beneficiarilor, criteriile de acordare a puncatajului, categoriile de beneficiari, precum si responsabilitãtile institutiilor implicate în aplicarea prevederilor acestui ordin. Accentul cel mai important în acordarea bonusului financiar la gradatia de merit va fi pe activitatea la clasa a dascãlilor si mai putin pe performante în inovarea didacticã managerialã. De precizat cã fisa cadru de punctaj pentru personalul didactic în privinta criteriilor activitãtilor complexe cu valoare instructiv – educativã, care în 2012 avea o pondere de 50 la sutã din punctaj, acum va avea o pondere de 80 la sutã. Mai mult, criteriul privind performante deosebite în inovarea didacticã – managerialã va avea o pondere de doar 10 la sutã, iar cel privind participarea la proiecte va fi de 5 la sutã. În final, criteriul privind cresterea prestigiului unitãtii de învãtãmânt de cãtre profesor va fi de 5 la sutã. Spre deosebire de anii trecuti, deplina responsabilitate privind calculul numãrului de locuri pentru acordarea gradatiei de merit si încadrarea în numãrul de locuri revine inspectorului scolar general, Directiei generale pentru resurse umane si retea scolarã nationalã din cadrul Ministerului Educatiei revenindu-i sarcina de a verifica si a propune, dacã este cazul sanctiuni. Verificarea dosarelor de cãtre membrii comisiei de organizare a concursului se va re

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 9 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 21 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°