”Stejarii” au remizat ieri cu Georgia pe stadionul ”Arcul de Triumf” şi au adunat, pînă acum, 4 victorii şi un egal în Cupa Europeană a Naţiunilor.
România-Georgia a fost derby-ul grupei. Înaintea meciului, atît România, cît şi Georgia erau neînvinse în această campanie pentru calificarea la Cupa Mondială din 2015.
Într-o zi în care la Bucureşti a nins, apoi a apărut soarele, rugbyştii au ieşit pe teren în faţa unor spectatori care au uitat de frig şi care i-au încurjat aproape tot meciul. A fost o partidă încrîncenată, în care nici una dintre echipe n-a riscat prea mult, bazîndu-se pe transformarea loviturilor de pedeapsă.
Tonul a fost dat de Merab Kvirikaşvili, care a deschis scorul. Acelaşi jucător avea să aducă şi celelate şase puncte pentru echipa sa, în timp ce pentru România a punctat Florin Vlaicu, iar scorul a fost la finalul celor 80 de minute de joc 9-9, în timp ce la pauză fusese 6-6.
În ultimele trei partide, România avea în palmares numai înfrîngeri în faţa Georgiei, 11-18 la Tbilisi în CEN, 9-25 la CM 2011 şi 13-19 la Bucureşti în 2012, în cadrul CEN.
Graţie rezultatului de ieri, Georgia a fost declarată campioana pe 2013 a Cupei Europene a Naţiunilor. Lupta pentru Cupa Mondială din 2015 continuă anul următor, cînd primele două clasate din CEN merg direct la întîlnirea mondială. România nu a ratat niciodată prezenţa la turneul final.
Rezultatele României în CEN
Portugalia-România 13-19
România-Rusia 24-19
Spania-România 15-25
Belgia-România 14-32
România-Georgia 9-9
”Stejarii” au remizat ieri cu Georgia pe stadionul ”Arcul de Triumf” şi au adunat, pînă acum, 4 victorii şi un egal în Cupa Europeană a Naţiunilor.
România-Georgia a fost derby-ul grupei. Înaintea meciului, atît România, cît şi Georgia erau neînvinse în această campanie pentru calificarea la Cupa Mondială din 2015. @