Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La numai 18 ani, Elena luptă cu o boală necruţătoare

Publicat in Gazeta Noua, duminică 17 martie 2013 ·

O tânără care studiază în Balş se luptă, de mai bine de o jumătate de an, cu o tumoare malignă la nivelul capului, transmisă genetic, care a scos la iveală o formă de cancer limfatic. Liceanca provine dintr-o familie modestă, din comuna olteană Fălcoiu, sat Cioroiu, iar mama acesteia a fost nevoită să renunţe la locul de muncă pentru a se putea deplasa la spital cu ea.

Elena Ioana Şerban se plimbă dintr-o clinică într-alta din luna octombrie a anului trecut. Simptomele problemei sale de sănătate au început să apară abia în urmă cu un an, când i-au amorţit picioarele. Lovitura primită de familia fetei a fost, pe departe, cea mai dură dintre toate. Fără sprijinul unor rude apropiate, părinţii nu şi-ar fi permis nici măcar să-şi achite plata drumului spre spital. Sunt deja şapte luni de când familia nu beneficiază de niciun venit, iar mama fetei nu a reuşit să obţină nici măcar o pensie de însoţitor, pentru că afecţiunea fetei a fost încadrată la gradul al doilea.

Familia, fără venituri

Tudoriţa Şerban, mama fetei, era singura care avea un loc de muncă. Problema de sănătate a fiicei sale a obligat-o să renunţe la singura sursă de venit pentru a putea sta alături de Elena. A încercat, iniţial, să ceară sprijinul AJOFM pentru a primi ajutorul de şomaj, însă, fără succes. Având în vedere că fiica sa a fost operată la nivelul capului şi că a fost diagnosticată cu cancer, Tudoriţa a cerut să primească o pensie de însoţitor, având în vedere că nu-şi poate lăsa fiica pe patul de spital în Timişoara şi să meargă la muncă, însă, gradul al doilea de handicap cu care figurează afecţiunea fetei nu a permis acest venit.

„Trăim de peste şapte luni din banii primiţi de la sora mea, pentru că nu aveam cum să mai merg la serviciu şi să-mi las fata cu lunile prin spitale. Am cerut să fiu trimisă în şomaj, măcar erau nişte bani pe care să ne bazăm

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 52 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 10 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 34 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°