Regizorul Adrian Sitaru îşi lansează săptămâna aceasta în cinematografe al treilea lungmetraj al său, „Domestic“, un film despre animalele din viaţa unor locatari de bloc.

Cum ţi-a venit ideea să vorbeşti despre oameni prin intermediul animalelor din preajma lor?

În 2007, am început să scriu nişte povestiri scurte – doar de dragul povestirilor şi al scrisului. Unele erau poveşti ale mele, din copilărie, cu animale sau păsări. De la un punct, mi-am dat seama că toate au o temă comună: despre responsabilitate, despre relaţiile dintre oameni şi animale. Şi atunci m-am gândit să fac un lungmetraj numit „Domestic“. Marea problemă era cum să îmbin structural mai multe povestiri, fără să fie un omnibus. În final am cinci poveşti întrepătrunse – şi aici a fost provocarea la scrierea scenariului. Între timp s-a întâmplat chestia cu mama şi m-am apucat de lucru la „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“. Pe de altă parte, a durat mai mult şi cu finanţarea, aşa că două din aceste povestiri, „Colivia“ şi „Lord“, le-am făcut independent, ca scurtmetraje.

Am văzut „Colivia“, e întâmplarea cu porumbelul adus de băiat acasă. „Lord“ despre ce e?

Este povestea câinelui din bloc, care în „Domestic“ e mai mult un fir roşu, un substrat. Povestea aceasta nu e a mea, ci a prietenei mele, al cărei tată e administrator de bloc în Deva. Ei bine, el avea această problemă cu un câine care făcea pipi pe preş şi locatarii ţineau şedinţe după şedinţe despre această problemă. În stil românesc, ziceau „trebuie să luăm atitudine“, dar nimeni nu făcea nimic, că nu voia să se certe cu vecinii. Şi nici aici nu-şi asuma nimeni responsabilitatea. Cum spuneam, tema responsabilităţii e cea mai importantă în film, am încercat s-o pun peste tot. Este o temă care apare şi-n „Pescuit sportiv“, şi-n scurtmetrajul „Valuri“.

Să înţeleg că şi tu ai trăit în copilărie povestea cu pasăr