N-am zabovit prea mult asupra alegerii noului Papa. A fost un subiect tratat in exces, dar parca superficial. Ca multe altele, de altfel, in lumea asta tot mai satula de obositoarele profunzimi ale vietii.
Nu ma pricep la biserica, vorba unuia dintre cititorii acestui site, suparat ca mi-am permis sa pun in discutie la Nasul TV incercarile unei parti a bisericii noastre national-ortodoxe de a transforma credinciosii in “legume” fara constiinta libera.
Cred in Dumnezeu si nu-mi trebuie dovezi. Cred pur si simplu. Am copilarit in casa bunicului meu, preot intr-un satuc amarat din Gorj, si am invatat sa-i iubesc pe oameni chiar si atunci cand imi fac rau. N-a fost usor, pentru ca mediul e potrivnic, stim bine.
Dar fiecare are lectia lui de invatat in viata asta, fiecare merita inteles pentru agresivitatea din care se hraneste vremelnic, oricine, fara exceptie, va sfarsi la capat de drum in fata unei judecati a carei unica masura va fi raul pe care l-ai facut celor din jur cu gandul, cu vorba sau cu fapta.
Sigur, e greu de explicat si de inteles ce inseamna raul acesta. Si e o chestiune asupra careia societatea, in general, noi, ca indivizi, ne consumam prea putin timp de reflectie. Fugim aproape zilnic de confruntarea cu adevarul, in speranta ca nu vom da socoteala niciodata. Dar adevarul iese intotdeauna la iveala, nu-i asa? Mai devreme sau mai tarziu, dar niciodata nu exista niciodata…
In virtutea acestor credinte intime, mi-am luat inclusiv libertatea de a chestiona sinceritatea “liderilor” care vorbesc in numele Domnului cu de la sine putere. Fie ca e vorba de atotputernicii Bisericii, de Gigi Becali sau de fanatici dispusi sa te execute in piata publica daca indraznesti sa pui la indoiala monopolul lor asupra lui Dumnezeu.
Daca as fi Biserica, daca as fi Patriarh sau chiar Papa (iertare pentru aceasta imaginatie!), le-as spune cre
